Ciocoii vechi şi noi

Până acum jumătate de an niciodată nu auzisem de vre-un oarecare Plahotniuc (pentru necunoscători AICI). Ştiam că Voronin&Co sunt capul relelor în ţara ciobănaşului şi tipologia ticăloşilor se contura perfect pe fundalul "alb-imaculat" (albastru-verde-galben, mai bine zis) al celor care veneau şi ne promiteau schimbarea. Era simplu, pentru că era prea lesne să identifici "duşmanul de clasă" , sau altfel spus, el se autoidentifica singur, din frica de a nu fi confundat, de electoratul său, cu un oarecare alt oponent politic sau perceput ca fiind ataşat altor idei şi ideologii decât cele de glorificare a trecutului "înfloritor".

Acum însă, ne-am ciocnit de un alt tipaj de duşman (şi în acest caz zic duşman fără ghilimele). Unul mult mai periculos. Periculos prin simplu motiv că nu are tendinţa de a se autoidentifica drept diferit de "noi". Periculos pentru că a ştiut să se suprapună şi să domine asupra unor idei şi concepţii "ale noastre". Periculos pentru că s-a infiltrat în rândurile noastre şi acum nu mai putem (sau cel puţin nu toţi sunt în stare) să-l identificăm clar.

Un parazit care se asimilează bine într-un organism viu, este periculos prin aceea că neutralizează sistemul imunitar din interior. La fel am păţit şi noi, pentru că parazitul ne-a atacat chiar în cel mai sensibil şi slab de înger loc al organismului, iar noi continuăm să tăcem şi să nu ripostăm, chiar dacă simptomele sunt deja pe faţă.

Astăzi dimineaţa, unele partide politice şi-au prezentat la CEC listele electorale cu care intenţionează să meargă în campania electorală, printre ele fiind şi Partidul Democrat. Pe listele acestui partid nu se mai regăsesc asemenea nume reprezentative pentru clasa politică (cât de cât) sănătoasă de la noi din ţară cum ar fi Oleg Serebrean (schiţe biografice AICI) şi Oazu Nantoi (schiţe biografice AICI), în schimb au apărut nume noi şi anume Pavel Filip (director Tutun-CTC), sau Adrian Candu care, conform unor surse din presă, ar fi rudele şi angajaţii "omului de afaceri" Vlad Plahotniuc. Mai mult ca atât, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov a spus că însuşi Vlad Plahotniuc nu se regăseşte pe listele partidului, pentru că dumnealui încă nu s-a hotărât dacă îşi doreşte acest lucru!

După părerea mea, gravitatea problemei nu constă întratât în aceste "mişcări tactice" pe tabla de joc, dar în faptul că societatea nu ia atitudine şi acceptă, ba chiar susţine (după cum arată sondajele de opinie, încrederea populaţiei in PD) subtituirea unor piloni de bază ai democraţiei în RM cu nişte hoţi ordinari!

Basarabia, Trezeşte-te!

Dilema ţânţarului latin

Cică, într-o caldă seară de vară, intra (ţânţarul) pe fereastra unei vile din Roma antică unde tocmai se desfăşura o încrîncenată orgie. Privind el la înlănţuirea de mîini, picioare şi pântece, şi-a spus: În principiu cam ştiu ce trebuie să fac, dar al naibii să fiu dacă ştiu de unde să încep!
Cam aşa, m-am gândit eu, stau lucrurile şi cu Alianţa noastră, care zice că s-a creat pentru Integrare Europeană a plaiului nostru latin. Şi ca nişte latini autentici ce sunt, liderii AIE, s-au cufundat într-o dilemă profundă, înflorită cu polemici, supărări manifestate scandalos şi incapacitate de de a merge la compromis.
Dacă ar fi să transpunem vorba cu tâlc de mai sus, la situaţia noastră concretă, atunci noi vom avea patru ţânţari, care pe lângă faptul că nu ştiu de unde să înceapă a suge Europa, care este prea darnică pentru ei, nici nu se pot hotărî care să sugă primul.
Teamă-mi e că spiritul latin, ne va face să rămânem prea flămânzi de Europa, iar spiritul panslavist al altor ţânţari de-ai noştri, ne va face iar să fim sătui, până în gât, de Rusia.

Moldovenii - ultimii imperialişti ai Europei?

"Rumânii. Câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc suntu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag..." Grigore Ureche

După un an de la revenirea la cârma ţării a celor care vor să facă orânduire dreaptă în ţara Moldovei, continuăm să promovăm, la cel mai înalt nivel - pe principalul portal electronic al ţării: moldova.md , prostiile şi aberaţiile propagandistice ale vechilor "demnitari ai ţării" (a se citi slugi ale Moscovei).
Pe portalul sus menţionat, la secţiunea "istorie" mai rămâne să stea, spre ruşinea noastră, un articol semnat de pretinsul doctor în istorie, deputat în paramentul Republicii Moldova, fost membru al Partidului Comunist din RM (PCRM), fost membru a partidului Moldova Unită (MU), care se numeşte "Pe urmele Republicii Democratice Moldoveneşti". Autorul pretinde: "[...] Republica Democratică Moldovească, deşi a avut un sfârşit dramatic, constituie o verigă foarte importantă în istoria statalităţii moldoveneşti. demonstrând şi în epoca contemporană năzuinţa, dreptul şi capacitatea poporului nostru de a-şi păstra identitatea naţional-statală, numele său propriu - moldoveni şi denumirea Ţării - Moldova."
Capacitatea de autoconservare identitară a locuitorilor spaţiului danubiano-ponto-pruto-nistrean, este de necombătut, iar tendinţa noastră de afirmare naţional-statală vine de la testamentul marelui voievod, Ştefan cel Mare : "...să staţi straje la hotare, să păziţi acest pământ!". Domnul Stepaniuc denaturează (ori în neştiinţă de cauză, sau intenţionat) mesajul, dândui o interpretare în spiritul istoriografiei sovietice.
De ce moldovenii sunt cei mai români şi cei mai în drept de a se pretinde constituitorii ţării, numită România?

Bbeeeeee-e-e-e-ee

Uitaţi-vă, stimaţi conpatrioţi şi con(ne)patrioţi, cum stau lucrurile. Cum? Ştiţi prea bine – trist! Cineva dintre prieteni care a făcut psihologie şi tot ce e legat de acest domeniu ar începe să îmi explice ce înseamnă tristeţea şi că ceea ce noi simţim nu e tristeţe, de fapt. Acum însă, pe mine mă interesează un alt fapt: de ce suntem noi trişti? Răspunsuri sunt o sumedenie, păcat doar ca cei la care răspunsurile arată cu degetul, se fac morţi în popuşoi, sau mai rău, o fac pe victima.

În primul rând, vinoveţi suntem noi toţi. Noi cei care ne-am bucurat la 29 iulie 2009 când alegerile au fost câştigate de partidele care actualmente „sunt ” în aşa numita AIE. Suntem vinoveţi pentru că nu s-a sfârşit nici pe departe războiul, fusese câştigată abea o luptă, dar noi am început a bate din spate cu critici şi acuze, cu ponegriri şi insulte şi acest lucru în faţa alegătorilor care abea-abea eşiseră puţin la mal şi se reorientau şi ei spre aşi alege unul din partidele AIE pentru a le susţine.

Este vinovat Ghimpu, pentru ca este prea patriot şi nu a vrut sa mai aştepte cu bravele lui declaraţii care i-au pus pe foc pe pragmaticii şi iubitorii de răsărit(ă) Filat şi Lupu. Este vinovat Ghimpu poate mai mult ca toţi, dat fiind faptul că el este preşedinte de ţară şi trebuia să aibă o strategie de conducere a alianţei şi de a o păstra integră in interesele ţării pe care o conduce.

Este vinovat Filat, pentru că i s-a urcat succesul la cap. El fiind mai slab de înger s-a îmbolnăvit imediat de grandomanie, iar această boală este extrem de periculoasă mai ales dacă lucrezi într-un mediu aşa de dăunător sănătăţii cum este politica. Este vinovat Filat mult mai mult ca Ghimpu, pentru că a mers la compromisuri cu Moscova, dar în schimb nu a cerut nimic. A dus armata pe Piaţa Roşie, a depus flori la Memorial (pe 23 august) s-a făcut un pupincurist mare, dar nu a negociat foparte bine răsplata pentru asta, iar ruşii nu s-au obosit să îl cheme pe tătuca Voronin la Moscova şi să –l scarpine bine pe spinare ca să se calmeze.

Este vinovat şi Lupu, pentru că el este întotdeauna vinovat. Vom vedea şi dezlegarea cazului Mocanu-Plahotniuc şi atunci vom înţelege cu toţii de ce este Lupu (de asemenea) cel mai vinovat.

Ce mai vreţi? Râdeam (cântam) cu poftă înainte de alegeri, nu-i aşa? Acum va trebui să jucăm după cum ne vor cânta comuniştii, dacă suntem oile ciobanului şi ştim să mergem doar unde suntem mânaţi..

Şi-am pierdut, şi-am fost răpuşi, am fost ocupaţi de ruşi

«Zaharia Sclifos a facut parte dintre primii combatanti care au trecut Nistrul pe gheata si au atacat pozitiile separatistilor la 1 martie 1992, cu o zi inainte de data care marcheaza oficial inceputul razboiului intre Republica Moldova si separatistii de la Tiraspol. Conflictele armate se desfasurau sporadic inca de la sfarsitul anului 1989. De-a lungul razboiului de pe Nistru, 400 de combatanti si 350 civili din partea Moldovei si-au pierdut viata», scrie jurnalistul Stefan Candea pe blogul de calatorie theblacksea.eu.

«Zaharia a facut parte din grupa Razesii si impreuna cu alti voluntari au atacat comisariatul din Dubasari de unde si-au procurat armamentul cu care au luat cu asalt o unitate militara transnistriana, sprijiniti de trupe Omon din Moldova. A fost un razboi murdar, plin de diversiuni, in care o armata formata din combatanti voluntari si cu putin armament in dotare a incercat sa cucereasca trupele transnistriene si profesionistii rusi ai Armatei a 14-a, conduse de generalul Aleksandr Lebed.

«Noaptea rapeam soldati transnistrieni si-i dadeam la schimb pe prizonierii nostri. Separatistii foloseau lunetisti care aveau echipament cu vedere de noapte. Noi aveam pistoale si bastoane», imi povesteste Zaharia, intr-un mic apartament din Chisinau. Casa lui de la Dubasari a fost distrusa, iar el nu se mai poate intoarce acolo.

De la finalul razboiului, fostii combatanti au fost tot timpul pe picior de conflict. Mai intai pentru rezolvarea situatiei locative, apoi cu autoritatile comuniste. In timp a devenit o afacere sa ai legitimatie de combatant, pentru ca, daca aveai relatii, puteai primi diverse inlesniri de la stat: casa, spatiu de afaceri etc. O afacere similara cu certificatele de revolutionar in Romania. 64 de mii de legitimatii de combatant au fost emise, din care dupa investigatii succesive au mai ramas 34 de mii valabile. Cei care au luptat intr-adevar pe front nu depasesc insa 15 mii. Zaharia imi da numele unor falsi combatanti care au ajuns pana si la Gigi Becali si au primit ajutoare in bani.