vineri, 1 octombrie 2010

Dilema ţânţarului latin


Cică, într-o caldă seară de vară, intra (ţânţarul) pe fereastra unei vile din Roma antică unde tocmai se desfăşura o încrîncenată orgie. Privind el la înlănţuirea de mîini, picioare şi pântece, şi-a spus: În principiu cam ştiu ce trebuie să fac, dar al naibii să fiu dacă ştiu de unde să încep!
Cam aşa, m-am gândit eu, stau lucrurile şi cu Alianţa noastră, care zice că s-a creat pentru Integrare Europeană a plaiului nostru latin. Şi ca nişte latini autentici ce sunt, liderii AIE, s-au cufundat într-o dilemă profundă, înflorită cu polemici, supărări manifestate scandalos şi incapacitate de de a merge la compromis.
Dacă ar fi să transpunem vorba cu tâlc de mai sus, la situaţia noastră concretă, atunci noi vom avea patru ţânţari, care pe lângă faptul că nu ştiu de unde să înceapă a suge Europa, care este prea darnică pentru ei, nici nu se pot hotărî care să sugă primul.
Teamă-mi e că spiritul latin, ne va face să rămânem prea flămânzi de Europa, iar spiritul panslavist al altor ţânţari de-ai noştri, ne va face iar să fim sătui, până în gât, de Rusia.

2 comentarii:

Anonim spunea...

se vede ca mai citesti shi timpul nu ti se pare ca ai furat nimic? analist hre....

Sergiu Brasoveanu spunea...

şi de ce reacţionezi aşa de bolnăvicios?? Am zis undeva că am inventat eu "fabula" de mai sus? Sau tu nu poţi poţi face diferenţa dintre ceea ce e scris in Timpul şi ceea ce am abordat? Am prins o idee din Timpul şi am scris gândurile mele pe baza acestei idei, nu prea văd unde e problema!
În altă ordine de idei, se vede că tu, anonimule, nu prea ai citit nimi cla viaţa ta, pentru că altfel ai fi ştiut că tot ce s-a scris de la Homer încoace sunt aceleaşi teme şi motive, trecute prin filtrul minţilor altor oameni.

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!