luni, 31 ianuarie 2011

Timpul trece - românii rămân (aceeaşi)

Un prieten, îmi vorbea odată precum că, pe la 1905, un agent al securităţii ţariste îşi făcea o asemenea însemnare în raportul său către Petrograd: "Un cântec scris astăzi la Bucureşti, peste 2 luni va putea fi auzit în orice colţ al guberniei. Această tendinţă nu poate fi oprită de nici o graniţă." (gubernia Basarabia n.p.).

Am "zgărăiat" mai sus o istorioară pe care nimeni azi nu interesează ca subiect de studiu, iar o polemică pe marginea celor expuse ar stârni zâmbete la 95% din eventuala audienţă. Dar dacă e să ne teleportăm în zilele noastre, aşa, ca într-un film bun de la Hollywood, şi la un moment dat , peste ecranul negru apare doar "nowadays..." şi...



..un cântec ce a apărut recent la Bucureşti şi iată ce se întâmplă "at the same time..." la Chişinău:



... ce mai poate să spună agentii "imperialişti" care au fost şi mai sunt la guvernare? Recunosc oare ei rădăcina "problemei" agentului, lui Nicolae al II-lea, de la 1905?

Acest om încearcă să sfideze pe toţi şi să facă singur "dreptatea". Oare va reuşi? Nu cred! Un lucru este tragic de evident: timpul trece - românii rămân (aceeaşi).

marți, 18 ianuarie 2011

Basarabia lui Eminescu si “Eterna Rusie”


Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. Intrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trapul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie.

Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamnă a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? în activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fară putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

joi, 13 ianuarie 2011

Doar o opinie subiectivă despre AIE2; ciuma roşie şi râia verde :)

S-a creat AIE2. URA! Filat, a reluat funcţia de prim-ministru şi s-a revenit la vechile dispute dintre membri cabinetului Filat1. Sau mai bine zis, domnul prim-ministru a revenit la vechile frustrări pe care le avea faţă de unii membri ai cabinetului său de miniştri. Am evitat să scriu despre acest lucru până acum, aşteptând să văd cum vor evolua lucrurile, dar lucrurile evoluează după scenariul cel mai prost (cel mai prost, în cazul în care nu s-au întors comuniştii).
Să fiu mai explicit. De ce se temeau întratât de mult PD şi PL de o preluare a puterii, exclusiv, de către PLDM? De ce toată lumea spunea că PL şi PD se susţineau reciproc? Răspunsul este prea simplist ca să fie şi evident pentru cei care nu cunosc detalii din culise, dar care se informează în mare parte prin ochelarii verzi care şi i-a agăţat de nas M1. Răspunsul mă speria şi pe mine în momentul în care cineva încerca să îmi deschidă ochii şi să îmi zică că ciuma roşie, la un moment dat, ne va părea un joc de dopii pe lângă râia verde de care se molipseşte ţara. Eram absolut indignat când se încerca să mi se spună că PLDM are întradevăr o echipă "foarte bună" şi întreaga echipă joacă "bine"!
Nu voi vorbi aici despre cum decurgeau şedinţele de guvern în cabinetul Flat1, când domnul prim-ministru nu asculta în mod abuziv şi sfidător dările de seamă/propunerile din partea miniştrilor PL, AMN apostrofându-i cu fiecare ocazie ivită. Exemplu preluat foarte bine de către "întreaga echipă". Exemplele mai mareului PLDM-ului, pentru cei mai mici din partid, nu se sfârşesc aici şi poate chiar involuntar, din partea domnului prim-ministru, membrii de aprtid preaiu anumite practici, precum membrii unei familii mafiote, care vor să semene într-un totul "tatălui".
Să facem o comparaţie simplă. Domnul Filat îşi cheamă "băieţii lui" să se "lămurească" cu cei care îl deranjează şi care nu-l lasă să dea bine la presă pentru că " cu presa, trebuie mai atent". Însuşi domnul Vasilache spune: ”Declarațiile de genul ”lăsați voi presa”, ”nu vă ocupați cu presa” și ”trebuie să fiți mai amabili cu presa”, lansate de Vlad Filat denotă un singur lucru: s-a dorit un show-off în fața camerelor de luat vederi, cu orice preț. Dezgustător.”
Vedeţi mai jos video:

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!