vineri, 31 decembrie 2010

La Mulţi Ani!



Aho-aahhooo!


Vine Anul Nou, iar cu el şi speranţe, gânduri, aspiraţii, planuri. Fie ca toate cele bune, dintre ele, să vi se implinească, iar cele rele lăsaţi-le, mai bine, în acest an.



Urez, în anul ce vine,

parlamentului, să revină în sediul său;

preşedintelui, să nu mai fie "ВрИО" (vorba lui Mişin);

guvernului, sa atingă creşterea de 11% a PIB-ului, promisă acum câteva zile;

comuniştilor, să-şi amplifice experienţa de a sta în opoziţie;

liberalilor, să aibă întradevăr Aşi buni în mânecă şi să-i pună la bătaie la momentul oportun;

liberal-democraţilor, să revină la modul "naţional" de purtat al ceasului - pe mâna stângă;

democraţilor..... la ei oricum totul va fi bine. Acest lucru a devenit clar de când au fost cunoscute rezultatele alegerilor;

moldovenilor, să înţeleagă odată şi odată, cu întreaga conştiinţă, că sunt români şi locul lor e alături şi împreună cu toţi românii, în Europa;

românilor, ieşirea din criza. Fraţilor, din tot sufletul vă urez să se pună capăt recesiunii economice, în anul ce vine.

...şi la anul care vine, să ne auzim de bine! Aahhooo-aho!

vineri, 24 decembrie 2010

GAMBIT

Ceea ce se întâmplă în lume mă interesează în egală măsură cu ceea ce se întâmplă peste gard, la vecin, mai ales, dacă vecinul nu prea are minte şi mai şi ţine la mansardă, sau subsol, ceva arsenale nucleare.
Despre motivele izbucnirii primului război mondial ar trebui să revin la Tratatul de Pace de la Paris (1856), unde în mod artificial s-a încercat conservarea Imperiului Otoman, care era în declin şi au fost lezate interesele Rusiei, care era în ascensiune. La prevederile capitulării de la Sedan (1870), unde vechea rivalitate franco-englezească a permis Germaniei să rupă părţi din teritoriul naţional francez, astfel lăsând o lacună mare în politica ce avea să urmeze. La Conferinţa de la Berlin (1878), care iarăşi, ca urmare a rivalităţii dintre Franţa şi Marea Britanie, a permis Germaniei să aibă pretenţii hegemoniste, şi la Tratatul de Pace de la Bucureşti (1913), unde au fost lezate interesele unor state mai mici, dar care reprezentau exact butoiul cu pulbere ce va duce la prima declanşare mondială.
Frustrările unora dintre marile puteri, rivalitatea dintr ele, ce a făcut posibile unele schimbări în raportul de forţe în Europa, pe de o parte, dar şi nemulţumirea ţărilor mici, proaspăt renăscute din vechile imperii, dar care încă mai aveau forţă să se zburlească o dată de - două ori, au dus la dorinţa şi unora şi altora la noi reglări de conturi. Toate aceste divirgenţe puteau fi evitate, dacă nu se aplicau soluţii artificiale, ce aveau şanse la viaţă, doar pentru moment, reieşind strict din slăbiciunea militară temporară, ale unor sau altor actori politici.
Omenirea însă, nu şi-a învăţat lecţia. Conferinţa de pace de la Paris şi Tratatul încheiat la Versailles (1919), a accentuat şi mai mult arbitrariul cu (,) care au fost soluţionate problemele, pentru care au murit peste 14.000.000 soldaţi şi civili. Germania a rămas fără teritorii naţionale; Rusia, marginalizată pe plan politic; problema coloniilor a rămas îngheţată. Din nou se făcea greşeala arbitrtariilor în faţa unor naţiuni puternice, în plină ascensiune, dar slăbite temporar. Altfel spus, îngheţarea, pe o perioadă nedeterminată, a problemelor exstente, a dus la cea mai mare conflagraţie armată din istoria omenirii de până acum.
Tratatul de Pace de la Paris, din 1947 şi consecinţele acestuia, permite să analizăm logica "rezolvării" problemelor. Se crează impresia că mai marii lumii, fac mişcări tactice (războaie) pe tabla de joc, iar motivarea pentru aceste mişcări sunt "interesele naţionale" crescânde ale jucătorilor. Respectiv, dacă mizele devin din ce în ce mai mari, motivarea maselor care va fi mânată ca (,) carne de tun, trebuie să fie pe potrivă, ceea ce presupune că ieste nevoie tot mai mare ca problemele invocate trebuie amplificate artificial. Teoria s-a născut pe baza experienţei practice, prezentate mai sus. Astfel, marii jucători s-au învăţat să facă mici cedări, prin soluţionări artificiale a problemelor, prin îngheţarea conflictelor, ca doar la momentul oportun să le dezgheţe, câte unul, unde este nevoie de o nouă intervenţie militară (problema coloniilor (iarăşi), cazul Israelului şi fâşiei Gaza, cazul creării statului artificial Iugoslavia şi nu în ultimul rând, cazul celor două Corei). Cea din urmă problemă expusă, seamană perfect cu situaţia Poloniei din ajunul WWII. Diferenţa este că, odată cu creşterea mizelor, intră în joc şi "artileria grea" , care într-un joc clasic de şah, de regulă prevestesc un mat decisiv. Teamă-mi e că "figurile grele" care vor fi puse în joc într-un eventual WWIII, începutul căruia se conturează tot mai clar pe fundalul rearanjării pionilor pe peninsula Coreiană, să nu ducă la un mat al întregii omeniri.

P.S. Vedeţi mai jos nişte statistici comparative ale capacităţilor militare ale celor două Corei.

miercuri, 15 decembrie 2010

Раз, два, три - Tata cumpără taxi

Citesc de dimineaţă precum că organitaţiile teritoriale ale PD nu sunt deacord cu politica fluctuantă, a mai marilor partidului, în ceea ce priveşte o eventuală coaliţie de guvernământ ce urmează să o constituie până la 28 decembrie. Această supărare, a mai micilor, pe nehotărârea mai marilor, îmi aduce aminte de o poezie învăţată prin clasa I-a:

"Раз, два, три
Tata cumpără taxi.
Dar taxi-ul fără cheie -
Tata cumpără femeie.
Dar femeia fără пуцэ -
Tata cumpără căruţă.
Dar căruţa fără cai -
Tata cumpără buhai.
Dar buhaiul fără coarne -
Tata cumpără chiroane
Şi chiroanele 'ndoiete -
Dute tată-n ПЗДМТ!!!"

miercuri, 1 decembrie 2010

Retrăiri de 1 decembrie


"Ştii , Sergiu ... Astăzi dorul meu de Chişinău se amplifică foarte rapid şi foarte intens, mi-aş fi dorit aşa mult ca astăzi să fi fost şi eu acolo....Când am venit pentru prima dată în Chişinău ştiu că eu am văzut totul altfel faţă de colegii mei. Ilinca voia în disperare shopping, Ruxi era fericită că vine pentru că băiatul de care ea este îndrăgostită e din Chişinău, Antonio venea şi se bucura doar pentru că nu merge la şcoală, Claudiu se bucura pentru că e ceva nou, iar Anda... Anda venise mai greu, ea era destul de pretenţioasă şi nu era prea încântată de idee la început. E o poveste un pic mai lungă. Oricum, eu ar fi tebuit să vin din anul 2008, dar atunci părinţii mei nu m-au lăsat şi s-au dus doar ceilalţi . În anul 2009 ar fi trebuit să vin din nou dar atunci cei din oraşul meu nu au mai mers deloc, iar in 2010 nu am mai acceptat să ratez ocazia asta. În Chişinău nu mă simţeam în altă ţară, mă simţeam tot în România, ştiam că ăla e pământ românesc şi nimeni nu avea cum să schimbe asta, dar era ceva special la acel pământ românesc, ceva care ma făcut să îl îndrăgesc enorm. Nu ştiu ce, avea acel je ne sais quoi îmi plăcea mult, mult mai mult totul.Oamenii, străzile, cerul, copacii, aerul, totul părea mai bun şi mai special,şi ştiu ca aşa şi este. Mi-aş dori să mai revin şi o să încerc să nu pierd din nou o ocazie ca asta, iubesc pământul basarabean şi o revenire ar fi unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-ar ptuea întampla:) "

Iris Nutu este un boboc de fată, din Piatra Neamţ. O româncă din Moldova, sau o moldoveancă din România... spuneţi-i cum vreţi. Cuvintele publicate mai sus mi le-a scris azi pe facebook. Sper să nu se supere că le-am publicat aici, dar cred că mulţi ar avea de învăţat din ele.

Iris, Basarabia e şi pământul tău, pentru că e pământul României!

1 decembrie după 92 de ani. Ce ar fi fost dacă...


"Hai să dăm mână cu mână,
Cei cu inima română!"

Hai să mai dăm odată, de două ori, sau de câte ori ne va impune istoria. Noi, cei cu inima română, vom da mâna unui altuia cu prima ocazie. Acum însă, haideţi să vorbim despre altceva. Haideţi să ne gândim la 1 decembrie 1918. Ne teleportăm cu 92 de ani în urmă şi să presupunem care erau visele, speranţele, aspiraţiile buneilor noştri, când asistau la înfăptuirea unităţii naţionale a ţării. Ieşind din trupurile vechilor imperii, care i-au asuprit timp de secole, sperau la o viaţă în libertate, în pace, linişte, visau la bunăstare. Şi nu putem spune că speranţele lor au rămas ne îndreptăţite. România, după organizarea expoziţiei române la NewYork (1938. doar la 20 de ani de la înfăptuirea unirii), cu ocazia Zilei Naţionale (10 mai, pe atunci), pentru prima oară în istorie se ridică la statutul de ţară agrar-industrială. Un asemenea statut atunci nu-l avea nici o ţară, în afară de marile puteri (Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia) în Europa. România, independentă din punct de vedere energetic, produce locomotive, autobuze, avioane, articole electro-tehnice diverse, având şi importante ramuri ale industriei chimice, alimentare, textile. Producţia de petrol situa România pe locul întâi în Europa, la gaze şi aur România ocupând locul doi în acelaşi clasament.
România ajunge să fie cel mai amre exportator de cereale în Europa. Pe parcursul celor 22 de ani de normalitate, România deţine locul 1 la producţia de seminţe de floarea soarelui şi porumb, în Europa.
Venitul naţional, de 110 de dolari pe cap de locuitor, era superior statelor din Balcani şi nu doar, dar unor asemenea ţări, care astăzi sunt etalon pentru noi, cum ar fi Spania sau Norvegia.
Ce ar fi putut deveni România, dacă nu eram implicaţi (fără voia noastră) în cea dea doua conflagraţie mondială şi mai ales, dacă nu erau rapturile teritoriale şi instaurarea comunismului, cred că nu e greu de imaginat. Am fi fost un stat naţiune care nu a purtat războaie de 92 de ani. Un stat naţiune, care subconştientizează că altă cale, decât împreună, nu există. Un stat-naţional respectat pe plan internaţional, care pe câmpul de luptă şi-a câştigat independenţa şi a înfăptuit unitatea teritorială. Am fi fost o ţară model!
Acum însă, ce avem? O Românie cu capitala la Bucureşti, frământată de crize economice care nu se mai termină de 20 de ani, frământată de crize sociale şi demografice, care se trag direct de la criza economică, frământată de tendinţe separatiste pe interior şi supusă la umilinţe pe plan extern.
Mai avem o Românie, cu capitala la Chişinău. Care este cea mai săracă ţară din Europa, în care românii încă nu au ajuns să fie pe deplin stăpâni, care plânge sub călcâiul ruşilor ce îşi ţine armata pe teritoriul naţional.
Avem două jumătăţi de provincii sub ocupaţie străină, unde se duce o intensă politică de deznaţionalizare, o politică de spălare de creieri, mai rea decât era pe timpurile sumbre ale URSS-ului.

P.S. Ce ar fi fost dacă..... ştim. Înseamnă că trebuie să ne mobilizăm şi să reluăm cursul istoric corect al ţării. Cu cât mai repede vom reveni la vechile valori, vom reveni în vechile hotare şi vom continua drumul nostru firesc, întrerupt la 28 iunie 1940, cu atât mai bine!

Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, odată şi pentru totdeauna!

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!