1 decembrie după 92 de ani. Ce ar fi fost dacă...

"Hai să dăm mână cu mână,
Cei cu inima română!"

Hai să mai dăm odată, de două ori, sau de câte ori ne va impune istoria. Noi, cei cu inima română, vom da mâna unui altuia cu prima ocazie. Acum însă, haideţi să vorbim despre altceva. Haideţi să ne gândim la 1 decembrie 1918. Ne teleportăm cu 92 de ani în urmă şi să presupunem care erau visele, speranţele, aspiraţiile buneilor noştri, când asistau la înfăptuirea unităţii naţionale a ţării. Ieşind din trupurile vechilor imperii, care i-au asuprit timp de secole, sperau la o viaţă în libertate, în pace, linişte, visau la bunăstare. Şi nu putem spune că speranţele lor au rămas ne îndreptăţite. România, după organizarea expoziţiei române la NewYork (1938. doar la 20 de ani de la înfăptuirea unirii), cu ocazia Zilei Naţionale (10 mai, pe atunci), pentru prima oară în istorie se ridică la statutul de ţară agrar-industrială. Un asemenea statut atunci nu-l avea nici o ţară, în afară de marile puteri (Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia) în Europa. România, independentă din punct de vedere energetic, produce locomotive, autobuze, avioane, articole electro-tehnice diverse, având şi importante ramuri ale industriei chimice, alimentare, textile. Producţia de petrol situa România pe locul întâi în Europa, la gaze şi aur România ocupând locul doi în acelaşi clasament.
România ajunge să fie cel mai amre exportator de cereale în Europa. Pe parcursul celor 22 de ani de normalitate, România deţine locul 1 la producţia de seminţe de floarea soarelui şi porumb, în Europa.
Venitul naţional, de 110 de dolari pe cap de locuitor, era superior statelor din Balcani şi nu doar, dar unor asemenea ţări, care astăzi sunt etalon pentru noi, cum ar fi Spania sau Norvegia.
Ce ar fi putut deveni România, dacă nu eram implicaţi (fără voia noastră) în cea dea doua conflagraţie mondială şi mai ales, dacă nu erau rapturile teritoriale şi instaurarea comunismului, cred că nu e greu de imaginat. Am fi fost un stat naţiune care nu a purtat războaie de 92 de ani. Un stat naţiune, care subconştientizează că altă cale, decât împreună, nu există. Un stat-naţional respectat pe plan internaţional, care pe câmpul de luptă şi-a câştigat independenţa şi a înfăptuit unitatea teritorială. Am fi fost o ţară model!
Acum însă, ce avem? O Românie cu capitala la Bucureşti, frământată de crize economice care nu se mai termină de 20 de ani, frământată de crize sociale şi demografice, care se trag direct de la criza economică, frământată de tendinţe separatiste pe interior şi supusă la umilinţe pe plan extern.
Mai avem o Românie, cu capitala la Chişinău. Care este cea mai săracă ţară din Europa, în care românii încă nu au ajuns să fie pe deplin stăpâni, care plânge sub călcâiul ruşilor ce îşi ţine armata pe teritoriul naţional.
Avem două jumătăţi de provincii sub ocupaţie străină, unde se duce o intensă politică de deznaţionalizare, o politică de spălare de creieri, mai rea decât era pe timpurile sumbre ale URSS-ului.

P.S. Ce ar fi fost dacă..... ştim. Înseamnă că trebuie să ne mobilizăm şi să reluăm cursul istoric corect al ţării. Cu cât mai repede vom reveni la vechile valori, vom reveni în vechile hotare şi vom continua drumul nostru firesc, întrerupt la 28 iunie 1940, cu atât mai bine!

Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, odată şi pentru totdeauna!