«Zaharia Sclifos a facut parte dintre primii combatanti care au trecut Nistrul pe gheata si au atacat pozitiile separatistilor la 1 martie 1992, cu o zi inainte de data care marcheaza oficial inceputul razboiului intre Republica Moldova si separatistii de la Tiraspol. Conflictele armate se desfasurau sporadic inca de la sfarsitul anului 1989. De-a lungul razboiului de pe Nistru, 400 de combatanti si 350 civili din partea Moldovei si-au pierdut viata», scrie jurnalistul Stefan Candea pe blogul de calatorie theblacksea.eu.
«Zaharia a facut parte din grupa Razesii si impreuna cu alti voluntari au atacat comisariatul din Dubasari de unde si-au procurat armamentul cu care au luat cu asalt o unitate militara transnistriana, sprijiniti de trupe Omon din Moldova. A fost un razboi murdar, plin de diversiuni, in care o armata formata din combatanti voluntari si cu putin armament in dotare a incercat sa cucereasca trupele transnistriene si profesionistii rusi ai Armatei a 14-a, conduse de generalul Aleksandr Lebed.
«Noaptea rapeam soldati transnistrieni si-i dadeam la schimb pe prizonierii nostri. Separatistii foloseau lunetisti care aveau echipament cu vedere de noapte. Noi aveam pistoale si bastoane», imi povesteste Zaharia, intr-un mic apartament din Chisinau. Casa lui de la Dubasari a fost distrusa, iar el nu se mai poate intoarce acolo.
De la finalul razboiului, fostii combatanti au fost tot timpul pe picior de conflict. Mai intai pentru rezolvarea situatiei locative, apoi cu autoritatile comuniste. In timp a devenit o afacere sa ai legitimatie de combatant, pentru ca, daca aveai relatii, puteai primi diverse inlesniri de la stat: casa, spatiu de afaceri etc. O afacere similara cu certificatele de revolutionar in Romania. 64 de mii de legitimatii de combatant au fost emise, din care dupa investigatii succesive au mai ramas 34 de mii valabile. Cei care au luptat intr-adevar pe front nu depasesc insa 15 mii. Zaharia imi da numele unor falsi combatanti care au ajuns pana si la Gigi Becali si au primit ajutoare in bani.
Vetranii au primit un bloc din Chisinau pentru care s-au luptat cu politia — ministerul de interne vroia sa ocupe jumatate din bloc pentru propriii angajati. Au reusit sa goneasca politia, iar in paralel au mai ocupat un bloc in centrul orasului. Cladirea tocmai fusese finisata pentru a gazdui parlamentarii moldoveni. Veteranii din Transnistria s-au baricadat in apartamentele parlamentarilor si nu au mai plecat. Zaharia lucreaza ca taximetrist si constructor. Traieste cu sotia si doi copii mici intr-un apartament inghesuit in care temporar gazduieste si un poet care doarme pe un pat improvizat din paleti. Se plange ca statul nu are nicio grija fata de combatanti si cand vorbeste de politicieni si guvernanti apelativele de curve si draci se tot repeta la doua propozitii. Descrie situatiile din razboi cu cuvinte dure, chiar langa copiii care se joaca Counterstrike la un calculator. Pe mezin il intrerupe din joc sa ne recite cateva poezii patriotice din care am retinut o insiruire de situatii deloc placute pentru potentialii invadatori si alaturarea sarma, rat, porc cu ungur, rus, belciug si mort».
Comandantul lui Zaharia si al grupelor care au luptat de la Dubasari pana in nord la Camenca, Alexandru Ganenco, are o imagine mai de ansamblu a desfasurarii ostilitatilor si a motivelor pentru care razboiul a fost pierdut de Moldova. Ganenco este colonel in rezerva si a fost seful trupelor anti-tero din cadrul Ministerului Securitatii Statului in guvernul Druc. In primul rand el nu intelege de ce liderul separatistilor de la Tiraspol, Igor Smirnov, a fost eliberat de autoritatile moldovene imediat dupa ce a fost arestat si rapit de la Kiev. «Planul nostru era sa taiem teritoriul transnistrian in doua in zona Dubasari dupa care sa intram din nord in Tiraspol. Totul era stabilit, noi aveam oameni in spatele linilor si vorbisem si cu ucrainienii» Apoi un ordin suspect venit de sus a anulat planul strategic si a ordonat atacarea Tighinei, acum denumita Bender. «A fost un dezastru, noi nu eram pregatiti pentru un razboi de genul asta». O alta ciudatenie a razboiului: «capturam mercenari cazaci din toate regiunile Rusiei si dupa ce-i predam ministerului de interne mai treceau doua zile si-i capturam din nou. Cineva le dadea drumul.»
Tudor Iovu, poate singurul fotograf care a lucrat de ambele parti ale liniei frontului si a publicat un album dedicat conflictului, e de parere ca Moldova a pierdut razboiul pe plan informational. Tudor era fotojurnalist al agentiei Reuters si primea permisiunea sa faca materiale pentru agentia de presa si din partea transnistriana. La Tiraspol era asteptat cu brosuri, materiale informative, poze, plimbat cu escorta si i se serveau tot felul de povesti despre atrocitati comise de moldoveni. Comunicarea cu presa era gestionata de specialisti in munca de informatii ai armatei ruse. Pe partea moldoveneasca nu functiona niciun centru de presa. Tudor isi ajuta colegii fotografi veniti din strainatate, pe care ii caza la el acasa, pentru care facea rost de mancare si pe care-i ghida pe linia frontului.
Pe cat de suspect a inceput si s-a desfasurat, pe atat de absurd s-a incheiat conflictul transnistrian. Generalul Ion Costas, ministru de Interne si al Apararii pe timpul conflictului, a declarat intr-o recenta emisiune televizata ca cel care a moderat discutiile de pace si a dus la semnarea unui acord a fost omul de afaceri Boris Birshtein, un oligarh rus, acuzat in presa internationala de legaturi cu grupari mafiote de la Moscova si relatii de subordonare cu structurile fostului KGB.
sursa: theblacksea.eu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu