Katîn-urile României. Masacrul de laFântâna Albă

Unul dintre cele mai mari sacrificii pe care le-a cunoscut istoria României s-a petrecut la Fântâna Albă, acolo unde aproximativ 2-3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România la 1 aprilie 1941, dar au fost seceraţi de grănicerii sovietici.

Profesorul doctor în istorie, Mihai Aurelian Căruntu, de la Muzeul de Istorie din Suceava a abordat tema masacrului în volumul său "Bucovina în al Doilea Război Mondial", în care descrie evenimentele din zilele care au precedat masacrul de la Fântâna Albă ca o modalitate de împotrivire non-violentă faţă de regimul sovietic, ce a atras o reacţie dură a organelor de represiune.

"Prin obiectivul urmărit - trecerea în masă peste linia arbitrară de demarcaţie care separa Bucovina - (evenimentele) reprezintă un refuz global al regimului sovietic şi a consecinţelor teritoriale ale ultimatumului stalinist.", spune profesorul.

Contextul tragediei

În contextul în care România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau 3 milioane de locuitori, consecinţă a ultimatumului primit în iunie 1940, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat nordul Bucovinei.

România noastră, cea de toate zilele

Scriu direct din Gara de Nord. Aştept trenul accelerat Bucureşti - Galaţi care mă va duce la Ploieşti. Pe peron e multă lume şi toată e agitată. Mă sufocă. La un moment dat devin indiferent faţă de această stare de lucruri pentru că altceva îmi atrage, totalmente, atenţia. Alături de mine îşi lasă bagajele o familie. La prima vedere o simplă familie de la ţară, care aşteaptă trenul să meargă acasă, în unul din sătucurile pitoreşti ce se întin înşiruite de-a lungul căii ferate după Buzău până la Galaţi.
O familie simplă, mama, o femeie de 40 de ani, în braţe cu un copil de 1-2 ani, tata, poate să fie de 45 de ani, fiica de 12-14 ani şi feciorul mai mic de vro 5 ani. Eu mă bucur când văd asemenea familii, dintr-un simplu considerent uman, sau din considerent social, crezând naiv că aceasta este viitorul sănătos al ţării - familiile bine închegate, bazate pe educaţia firească de cumsecădenie şi gospodărire, care se promovează la noi în sate.
Am fost însă înşelat. La un moment dat, tata scoate un pachet de ţigări "Kent", aprinde una şi lasă pachetul în mâina fiicei. Fiica îşi serveşte cu o ţigară mama, care îl ţine în braţe pe mezin şi la rândul ei, fiica, îşi aprinde şi singură una..................................................................................

Astăzi sunt polonez

Oare de ce Dumnezeu, mai mereu, pe cei mai buni dintre noi îi ia prematur? Oare au ei un rol mai important de făcut acolo, sus? Tragic.
Mă regăsesc și eu în cuvintele scrise puțin mai devreme de un cunoscut pe facebook, ”Astăzi sunt polonez”. Sunt alături de poporul polonez, alături de durerea lui, de scârba și indignarea ce o trăiesc acei oameni, care la 70 de ani de la tragicul masacru mai sunt urmăriți de umbrele Katân-ului.
În toamnă am fost la o conferință istorică, la Muzeul de Arheologie și Istorie din Chișinău, în legătură cu a 70-a aniversare de la începerea celui de-al doilea război mondial, când Germania nazistă, apoi Rusia comunistă au atacat mișelește, din două părți, Polonia. La conferință a fost prezent ambasadorul Rusiei și un reprezentant al ambasadei Poloniei la Chișinău. Atât de frumos a vorbit românește diplomatul polonez, încât sala întreagă l-a aplaudat în picioare și nu pentru semnificația cuvintelor rostite, dar pentru vorba dulce românească din gura lui după seaca și funebra limbă rusă a ambasadorului rus. Ambii au plecat mai devreme de a se încheia conferința motivând că mai au ceva programat pentru acea zi. Am ieșit din urma polonezului și l-am strigat. Ma privit calm și ma salutat întinzânu-mi mâina. I-am întins un sticker cu ”Basarabia Pământ Românesc”. L-a luat, a privit atent și mi-a zis ”Noi (polonezii) niciodată nu am uitat acest lucru și urmează să luptăm împreună pentru adevărul nostru, care ne-a fost răpit acum 7 decenii”.
Sperând ca pe noi, românii, fantomele trecutului să nu ne mai pândească niciodată, astăzi sunt alături de cei pentru care istoria mai are o filă tristă.
”Astăzi sunt polonez” !!!

Scurt Istoric. Eliberarea Basarabiei si nordului Bucovinei. Iunie-iulie 1941

Nr 4:




Nr. 3:

Unirea Moldovei cu România. Vis sau realitate?

După frumoasele manifestaţii legate de cei 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la Ploieşti, s-a desfăşurat ediţia a XXII-a a festivalului internaţional de poezie "Nichita Stănescu". La acest eveniment de suflet, ce a început chiar în casa muzeu, unde s-a născut poetul, din fosta piaţă Sârbească, actuala Nichita Stănescu, au fost prezenţi şi reprezentanţi de valoare ai culturii naţionale româneşti din Basarabia, precum preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru de onoare al Academiei Republicii Moldova domnul Mihai Cimpoi şi poetul şi scriitorul Valeriu Matei. De asemenea Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti a fost invitată să ia parte la manifestaţie unde am mers cu un recital de poezie din Nichita Stănescu şi din Grigore Vieru si cu un discurs despre unitatea culturii române în întregul areal etnico-cultural românesc.
După ceremoniile de la casa părintească a poetului, am fost invitaţi împreună cu academicianul Mihai Cimpoi, poetul Valeriu Matei şi poetul Vasile Tărâţanu la emisiunea "Incomod" de pe postul PrahovaTv. Tematica emisiunii fiind "Unirea Moldovei cu România. Vis sau realitate".
Pe site-ul emisiunii, moderatorul acesteia îşi împărtăşeşte concluziile:
"La emisiunea INCOMOD din 30.03.2010 au participat personalităţi marcante ale Republicii Moldova, Academicianul Mihai Cimpoi, poetul şi scriitorul Valeriu Matei, poetul bucovinean Vasile Tărâţeanu şi tânărul Sergiu Braşoveanu, preşedintele (n.p. Ligii) studenţilor basarabeni din cadrul UPG. Moldovenii de peste Prut sunt mai români ca noi. A fost o adevărată încântare să am în platou asemenea oameni de la care aveam ce învăţa. Am simţit, după mult timp, că mai pot fi mândru că sunt român. Uitasem motivele. Patru dintre ele au fost lângă mine preţ de o oră şi tare aş mai fi vrut să mai fie. Îi aştept oricând cu plăcere. Aştept doar un semn. Urmăriţi emisiunea şi credeţi-mă că avem ce învăţa."

Puteţi urmări mai jos emisiunea.