vineri, 2 aprilie 2010

Unirea Moldovei cu România. Vis sau realitate?


După frumoasele manifestaţii legate de cei 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la Ploieşti, s-a desfăşurat ediţia a XXII-a a festivalului internaţional de poezie "Nichita Stănescu". La acest eveniment de suflet, ce a început chiar în casa muzeu, unde s-a născut poetul, din fosta piaţă Sârbească, actuala Nichita Stănescu, au fost prezenţi şi reprezentanţi de valoare ai culturii naţionale româneşti din Basarabia, precum preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru de onoare al Academiei Republicii Moldova domnul Mihai Cimpoi şi poetul şi scriitorul Valeriu Matei. De asemenea Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti a fost invitată să ia parte la manifestaţie unde am mers cu un recital de poezie din Nichita Stănescu şi din Grigore Vieru si cu un discurs despre unitatea culturii române în întregul areal etnico-cultural românesc.
După ceremoniile de la casa părintească a poetului, am fost invitaţi împreună cu academicianul Mihai Cimpoi, poetul Valeriu Matei şi poetul Vasile Tărâţanu la emisiunea "Incomod" de pe postul PrahovaTv. Tematica emisiunii fiind "Unirea Moldovei cu România. Vis sau realitate".
Pe site-ul emisiunii, moderatorul acesteia îşi împărtăşeşte concluziile:
"La emisiunea INCOMOD din 30.03.2010 au participat personalităţi marcante ale Republicii Moldova, Academicianul Mihai Cimpoi, poetul şi scriitorul Valeriu Matei, poetul bucovinean Vasile Tărâţeanu şi tânărul Sergiu Braşoveanu, preşedintele (n.p. Ligii) studenţilor basarabeni din cadrul UPG. Moldovenii de peste Prut sunt mai români ca noi. A fost o adevărată încântare să am în platou asemenea oameni de la care aveam ce învăţa. Am simţit, după mult timp, că mai pot fi mândru că sunt român. Uitasem motivele. Patru dintre ele au fost lângă mine preţ de o oră şi tare aş mai fi vrut să mai fie. Îi aştept oricând cu plăcere. Aştept doar un semn. Urmăriţi emisiunea şi credeţi-mă că avem ce învăţa."

Puteţi urmări mai jos emisiunea.



3 comentarii:

Eugen Cristescu spunea...

Postul la care ai fost Sergiule se numeste Prahova TV, nu Alfa TV. Te-as ruga sa corectezi.

Sergiu Brasoveanu spunea...

ok! imediat! Scuze, chiar nu stiam! :-s

Mariana S. spunea...

Am urmărit emisiunea în direct (ştiai probabil că eu - fan Sergiu Braşoveanu :">) şi înţeleg de ce moderatorul a spus asta... mă mândresc aţi fi prieten Sergiu, m[ mândresc a avea oameni ]n Basarabia atât de aproape de adevărul ţării!

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!