Astăzi sunt polonez

Oare de ce Dumnezeu, mai mereu, pe cei mai buni dintre noi îi ia prematur? Oare au ei un rol mai important de făcut acolo, sus? Tragic.
Mă regăsesc și eu în cuvintele scrise puțin mai devreme de un cunoscut pe facebook, ”Astăzi sunt polonez”. Sunt alături de poporul polonez, alături de durerea lui, de scârba și indignarea ce o trăiesc acei oameni, care la 70 de ani de la tragicul masacru mai sunt urmăriți de umbrele Katân-ului.
În toamnă am fost la o conferință istorică, la Muzeul de Arheologie și Istorie din Chișinău, în legătură cu a 70-a aniversare de la începerea celui de-al doilea război mondial, când Germania nazistă, apoi Rusia comunistă au atacat mișelește, din două părți, Polonia. La conferință a fost prezent ambasadorul Rusiei și un reprezentant al ambasadei Poloniei la Chișinău. Atât de frumos a vorbit românește diplomatul polonez, încât sala întreagă l-a aplaudat în picioare și nu pentru semnificația cuvintelor rostite, dar pentru vorba dulce românească din gura lui după seaca și funebra limbă rusă a ambasadorului rus. Ambii au plecat mai devreme de a se încheia conferința motivând că mai au ceva programat pentru acea zi. Am ieșit din urma polonezului și l-am strigat. Ma privit calm și ma salutat întinzânu-mi mâina. I-am întins un sticker cu ”Basarabia Pământ Românesc”. L-a luat, a privit atent și mi-a zis ”Noi (polonezii) niciodată nu am uitat acest lucru și urmează să luptăm împreună pentru adevărul nostru, care ne-a fost răpit acum 7 decenii”.
Sperând ca pe noi, românii, fantomele trecutului să nu ne mai pândească niciodată, astăzi sunt alături de cei pentru care istoria mai are o filă tristă.
”Astăzi sunt polonez” !!!