joi, 29 aprilie 2010

Scrisoare deschisă de protest adresată partidelor politice din Alianţa pentru Integrare Europeană

În atenția:
D-lui Mihai GHIMPU – Președintele Parlamentului Republicii Moldova
D-lui Serafim URECHEANU - Prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
D-lui Vladimir FILAT - Prim-ministru al Republicii Moldova
Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova

SCRISOARE DESCHISĂ

Liga Studenţilor Basarabeni din România îşi exprimă regretul şi dezacordul în legătură cu decizia autorităților Republicii Moldova de a participa la parada de la Moscova în ziua de 9 mai. Noi, studenți basarabeni aflaţi la studii în România, ne pronunţăm împotriva participării soldaţilor Armatei Naţionale şi a reprezentanţilor autorităţilor de stat la parada de “celebrare a victoriei Armatei Roșii împotriva cotropitorilor germani și a aliaților acestora”.
Basarabenii nu au avut nimic de câştigat de pe urma acestei lupte deci, nu avem nici un motiv de sărbătoare. În urma acestui război, Basarabia, s-a ales cu patruzeci și patru de ani de dictatură comunistă. Basarabenii au fost prinși în luptă împotriva voinței lor, datorită odiosului tratat secret Ribbentrop – Molotov, prin care Basarabia este dezlipită de trupul țării românești și reanexată la U.R.S.S. . Crimele pe care le-a săvârşit armata sovietică în Basarabia, după terminarea războiului, au lăsat răni adânci care încă mai sunt vii. În perioada 1940 – 1941 și după 1944 politica antiromânească dusă de U.R.S.S. în Basarabia și Bucovina de Nord a avut caracterul unui adevărat genocid: epurare etnică, înfometare și deportări. În Basarabia și Bucovina de Nord comunismul a făcut aproximativ 1 500 000 de victime. De fapt care este motivul de sărbătoare și “paradă”?
Considerăm că participarea Republicii Moldova la această manifestare este o profanare a memoriei victimelor dictaturii comuniste. Ne exprimăm speranța că autoritățile Republicii Moldova nu vor rămâne impasibile la acest mesaj și își vor revuzui decizia de participare la parada organizată de Moscova în data de 9 mai.

Cu considerație,
Petru Ciolpan – Președintele Ligii Studenților Basarabeni din România

29 aprilie 2010


Liga Studenţilor Basarabeni din România din care fac parte:

Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti

Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea

Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti

Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj

Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia, Suceava

Asociatia Studentilor Basarabeni din Craiova

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor, Iaşi

Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni, Braşov

1 comentarii:

Anonim spunea...

salutam scrisoarea deschisa a studentilor si o sustinem integral.
noi suntem o miscare de tineret din republica moldova care construim un partid fara politicieni compromisi si am dori sa avem o colaborare cu studentii din rominia avem certitudinea ca suntem si gindim la fel si avem un scop comun sa dezvoltam si sa integram tara in ue prin implicarea directa a tinerilor in activitatea politica.
asteptam raspuns de la voi...
cu respect echipa Democratia Acasa

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!