Va fi oare România noua Spanie?

După 3 ani postaderare la UE, gradul redus de absorbţie al fondurilor structurale şi de coeziune (numai 10%) ar trebui să provoace îngrijorare autorităţilor române. Numai şi dacă gândim comparativ performanţa noastră cu cea a ţărilor din Est. După numai 2 ani de la aderarea la UE (septembrie 2006), Republica Cehă avea un grad de absorbţie de 26%, Estonia 29%, Ungaria 32,5%, Letonia, Lituania şi Polonia câte 25%, Slovacia 27,5% iar Slovenia 34%. Să nu mai spunem de gradul de absorbţie al fondurilor europene alocate de UE în perioada 2000-2006 în cazul Irlandei (74%), Austriei (68%), Spaniei (67%), Germaniei 64% etc.

Şi să mai spunem că multora din aceste ţări le-au fost alocate fonduri mult mai mari decât noi. De exemplu, pentru perioada 2007-2013, dacă României i s-au alocat 19 miliarde euro din fonduri structurale şi de coeziune (exclusiv agricultură şi dezvoltare rurală), Cehia va primi 26,7 miliarde euro, Ungaria 25,3 iar Polonia 67,2 miliarde euro.

Nu trebuia decât să învăţăm de la alţii. Sunt câteva greşeli pe care cele 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 le-au făcut şi pe care autorităţile române nu au ştiut să le evite:


1. Blocajul instituţional, care a condus la decalaje temporale ridicate între momentul depunerii cererii de finanţare şi momentul primirii răspunsului, lag-uri în procedurile de contractare şi în rambursarea tranşelor de bani cheltuiţi de către cei care derulează proiecte.

2. Inexistenţa unei viziuni de dezvoltare, ceea ce a lipsit România de stabilirea unor target-uri clare, care să permită o abordare complexă, cu obiective corelate şi nu o împărţire clasică: mediu, infrastructură, resurse umane etc. S-a preferat termenul scurt în dauna unei strategii pe termen lung.

3. Cooperarea deficitară a instituţiilor din domeniu. Chiar dacă s-a înfiinţat Comitetul Interministerial pentru absorbţia de fonduri europene, încă există o surzenie instituţională între ministere, între autorităţile de management şi organismele intermediare, dar şi între solicitanţii de finanţare din instrumente structurale şi aceste organisme intermediare.

4. Lipsa unei politici de dezvoltare regională. Apare astfel impresia că aceste fonduri sunt menite “să peticească” anumite “rămâneri în urmă” şi nu să contribuie la o dezvoltare integrată, policentrică a României.

5. Incapacitatea autorităţilor de a implementa un Ghid de stimulare a parteneriatului public privat.

6. Stimularea slabă a funcţionarilor publici ce lucrează cu fonduri europene.

În condiţiile date, va fi greu ca România să devină noua Spanie a UE. Chiar credem că – aşa cum s-a întâmplat în Spania – vom avea un efect puternic de antrenare în economie ca urmare a investiţiilor finanţate din fonduri europene (conform unui studiu UE, România ar avea un multiplicator cumulativ de 4,6! la investitiile din aceste fonduri)? Că se vor crea 30.000 de locuri de muncă/an şi că profitul afacerilor finanţate din fonduri europene va fi de 30% medie/an, la fel ca în Spania? Că ne vom putea pune la punct infrastructura, agricultura, turismul? Este greu. Este foarte greu, dacă rămânem în ipotezele actuale.

sursa: standard.money.ro