Revenire prin Răbufinre

De mult nu am mai scris nimic pe bloguleţul meu criticat şi ovaţionat de lume diferită. Aceasta se datorează mai multor factori. Chiar dacă, în ultimul timp, sau întâmplat multe lucruri la care eu nu am putut să rămân rece şi gândurile, interpretările şi presupunerile îmi clocoteau în micuţul meu creier. Totuşi, mi-am zis că multe sunt peste capacităţile mele de pretins critic şi m-am abţinut de la publicarea propriilor păreri pe această pagină. Acum însă, s-au întâmplat prea multe lucuri care sunt mai mult la nivelul competenţilor critice ale autorului şi am hotarât să revin ca o liceeanca la "bunul meu prieten" (nu la agenda personală), la blogul meu.
Eram seara trecută în centrul oraşului şi aşteptam să mă întâlnesc cu nişte prieteni. Ca să nu îngheţ definitiv am intrat şi aşteptam în antreul cinematografului "Patria", acolo unde se afla şi casele de bilete . Am stat acolo în jurul la 3 sferturi de oră, timp ce l-am dedicat studiilor mele asupra oamenilor şi "năravurilor" acestora. Studii care nu au avut un alt efect decăt să mă lase, din nou, prostit şi dezamăgit. Să rămân cu concluzii care dor şi cu multe semne de întrebare în cap.
În cele 45 de minute petrecute în holul cinematografului am văzut trei oameni cu căciuli pe fruntea cărora scria "россиа" şi doi oameni pe frunţile cărora scria "москва". Nici un chipiu sau căciulă cu inscripţia "România" sau măcar "Moldova"! Am văzut feţe de oameni indiferenţi faţă de tot ce este în jur. Indiferenţi dacă cineva îi înjoseşte, dacă acelaşi cineva manifestă profund dispreţ faţă de simbolurile scumpe ale lor (mulţi nici nu mai recunosc aceste simboluri). Râdeau unii la alţii fericiţi şi toţi erau perfect satisfăcuţi că în câteva minute va începe filmul, care la rândul lui este rulat cu o dublare sonoră perfect profesională, doar cu mica problemă că este dublat şi rulat în limba rusă. Chiar dacă în sală 99% sunt vorbitori de limbă română iar 100% înţeleg româna.
În acele momente îmi aduceam aminte de articolul postat mai demult pe UNIMEDIA referitor la minorităţile "imperiale" de la noi din ţară şi cultura lor de a se impune. Orice manifestare de intimidare a individului ar trebui să trezească o reacţie logică, un reflex firesc de autoconservare, cel puţin. Fapt ce la oamenii noştri nu se manifestă. El a fost prea bine amăgit şi neutralizat, "trimis la culcare" pentru o perioadă nedeterminată. Iar dacă încerci să protestezi cumva împotriva năravurilor abuzive ale cetăţenilor alolingvi ale acestei parodii de ţară, eşti imediat învinuit de naţionalism, şovinism etc. Culmea e că cei de-o breaslă cu tine privesc învinuirile şi revoltele reprezentaţilor "minorităţilor imperiale" ca pe ceva firesc şi până la urmă în faţa tuturor rămâi a fi cel rău care aţâţă zâzania.
În asemenea situaţii, nu pot ca să nu mă duc cu gandul la faptul că experimentul care au încercat să-l facă imperialii le-a reuşit, în mare parte. Au reuşit să transforme poporul originar al acestor meleaguri într-o populaţie (a parodiei de ţară). Au reuşit să ne facă să ne pierdem identitatea şi coeziunea, să nu mai fim apţi de a identifica pe cel asemeni ţie şi cel care îţi împărtăşeşte nevoile şi durerile de 2 milenii de nişte mancurţi şi parveniţi. Au reuşit să rupă legăturile dintre noi şi dintr-un tot întreg să ne facă indivizi desinestatatori, care pot mai uşot fi controlaţi şi lichidaţi, în caz că devin incomozi.
Realizez că degeaba scriu aceste rânduri şi că ele vor fi citite, cel mult, de oameni cu aceleaşi viziuni ca ale mele şi nimic nu voi reuşi să schimb prin aceasta. Dar indignarea din sufletul meu se revarsă, am nevoie să strig şi să înjur pe cineva şi deoarce afară nu pot face acest lucru, pentru a nu păta cu ruşine panglica tricolor pe care o port la mâna stângă (pentru ca o eventuală manifestare revoltătoare adresată "concetăţenilor" porcoşi va fi imediat interpretată prin prisma "infulenţei nefaste a romînilor" asupra mea, biet suflet de moldovan rătăcit), îţi scriu ţie, bunul şi fidelul meu prieten.