aza zilei de vineri era una obişnuită de sfârşit de săptămână. Stăteam în camera mea de la cămin, satisfăcut de faptul că mă aşteaptă un weekend liniştit. Întocmeam ordinea de zi pentru şedinţa LSBP care urma să aibă loc în seara acelei zile şi priveam peste geamul deschis gândindu-mă la problemele care urmau să fie puse în discuţie. Trebuie să menţionez faptul că căminele studenţeşti de la "UPG-Ploieşti" sunt situate în marginea de sud a oraşului şi ne invecinăm cu un cartier de ţigani prost famat şi care pare a fi uitat de lume şi civilizaţie, de care ne desparte un înalt gard de beton.
luni, 16 noiembrie 2009
Despre Relativităţi
Stând liniştit cu gândurile mele, deodată am observat un fulger scurt şi văd un camion care se opreşte chiar în mijlocul drumului. Camionul, nuştiu prin ce minune, a reuşit să atingă un fir dintre stâlpii de înaltă tensiune şi să-l dea jos. Imediat am luat telefonul şi am sunat 112. O doamnă mi-a răspuns în câteva secunde cu întrebarea: „Ce urgenţă aveţi?”. I-am relatat în două cuvinte ce s-a întâmplat şi faptul că o sârmă de înaltă tensiune stă atârnată în jos, chiar în mijlocul străzii pe la nivelul genunchilor. Următoarea întrebare a fot dacă nu cumva şoferul camionului a părăsit locul accidentului, am calmat-o cu un răspuns infirmativ şi după încă o sumedenie de întrebări despre cine sunt şi unde locuiesc şi nuştiu mai ce, mi-a zis să aştept că îmi face legătura cu poliţia de la Ploieşti. Am aşteptat cam 5 minute, poate mai bine şi nimeni nu dorea să primească reclamaţia mea. În sfârşit, un glas de bărbat, care nu s-a prezentat de unde este şi pe cine reprezintă, m-a întrebat ce vreau. I-am zis cine sunt şi ce am văzut. Bărbatul a oftat, a durat un minut de tăcere şi a zis că va lua legătura cu cei de la „electrica” sau telefonie să vadă al cui
e cablu şi să-i anunţe.
Am rămas satisfăcut că mi-am îndeplinit datoria de cetăţean (chiar dacă şi viitor) şi mi-am reluat activitatea. Până în seară, de locul accidentului nu s-a apropiat nici un reprezentant al autorităţilor. Nimeni nu a venit să inspecteze ce anume este la faţa locului. Camionul a plecat, oamenii înconjurau pe departe sârma ce atârna, iar copii se jucau chiar în preajma ei (fie ei şi copii de ţigani, dar totuşi copii sunt).
Astăzi e luni. Am fost de dimineaţă plecat şi când am revenit la cămin şi am privit peste fereastră, mare mi-a fost mirarea când am văzut echipe de intervenţie care lucrează la locul accidentului. În acel moment, mi-am adus aminte de întrebarea operatoarei de la 112: „Ce urgenţă aveţi?”.
4 comentarii:
bun articol ! bravo !
Îndată după ce am citit articolul am vrut să scriu că..."ştii, Sergiule...totul e relativ", deodată îmi dau seama că aşa se numeşte articolul...ce te mai gândeşti tu la toate!!! Mai rar băieţi într-atât de atenţi la detalii...aaaaa...dar tu eşti zodia care o duce bine cu amănuntele...Deci...observi că eşti bravo din toate punctele de vedere? (cunoscute de noi...cei mai necunoscuţi ;)
Mai putin priceput la priceperea gandurilor tale... dar asta e alta poveste :) Merci frumos!
Merci frumos si tie , Dragos!
Lasă Sergiu, important e ca eu să înţeleg că tu rar înţelegi tot ce încerc eu să te fac să înţelegi...în rest respect mare...eşti un băieţel mult prea bravo..meriţi mult bine din lumea asta!
Trimiteți un comentariu