luni, 12 octombrie 2009

Festivalul Castanilor 2009


În aceste zile, la Ploieşti, se organizează iarmarocul de toamnă care cuprinde expoziţii cu vânzări ale întreprinderilor, în special vinicole, din judeţul Prahova. Am hotarât şi eu, împreună cu câţiva colegi să mergem să vedem în ce constă şi nu am regretat deloc. Nu am regretat pentru faptul că, pe lângă incultura celor care stăteau la mesele amenajate frumos la iarmaroc şi mâncau carne şi mici la grătar, am nimerit la un concert de muzică folc care se dădea nu departe în aer liber.
Era o seară de creaţie a culturii şi spiritualităţii româneşti! Nu pot să numesc publicul unul select din simplul motiv că concertul se dădea în aer liber şi accesul era gratuit, dar cei prezenţi la eveniment m-au surprins foarte plăcut şi m-au făcut să mă simt fericit pentru că sunt român!
Este vorba despre Festivalului Castanilor - In memoriam Gabi Dobre, festival- concurs de muzică folk ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediţie. Am ajuns şi eu anume la ultimul concert unde pe scena au evoluat: Bogdan Grosu, Nicu Zota, Iulian Anghel, Ovidiu Scridon, Grupul “Unde”, Grupul “Nu acum”, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis & “ZAN”.
Spectatori nu erau întratât de mulţi ca şi cum s-ar fi adunat la un concert de muzică rock, dar în jurul la 3000 de oameni erau prezenti în faţa Palatului Culturii "Ion Luca Caragiale" din Ploieşti. Atmosfera plăcută era dată anume de public care era foarte receptiv la fiecare îndrumare a artiştilor de a cânta împreună. Îndrumări încununate cu succes de faptul că piesele erau arhicunoscute şi 3000 de voci, într-un glas, începeau să cânte.
Aveam impresia că mă teleportasem în România de acum 80 de ani, când oamenii se salutau între ei pe stradă chiar dacă nu se cunoşteau. Doar feţe zâmbitoare erau în jur care mă copleşeau cu pozitivitatea emoţiilor ce o emanau.
"Aceasta este Ţara mea şi neamul meu cel românesc! Aicia eu să mor aş vrea, aicia vreau eu să traiesc!" Mi-am zis în gând. Spre o asemenea Românie trebuie să tindem, cu oameni culţi, care ştiu să aprecieze adevărata cultură. Care ştiu să preţuiască adevăratele valori ale acestei ţări. Oameni, care ştiu să le preţuiască şi să le multiplice.

4 comentarii:

Angela Grămadă spunea...

Superba postarea ta, Sergiu, mai ales ca vine de acolo, din suflet!

PS: o mica gluma: cand am citit pentru prima data titlul articolului m-am gandit ca este vorba despre Ucraina si revolutia castanilor, adica m-am gandit la Maidanul din Kiev :))

Sa stii ca vei avea mereu sprijinul meu!

Bafta multa la tot ceea ce vine din tine, adica din sufletul tau!

Sergiu Brasoveanu spunea...

Merci frumos , Angy! Eu iti raman recunoscator pentru cele muuuulte cu cate tu ma ajuti si ma sustii!

Mariana S. spunea...

Bravo, Sergiule! E prea mare sufleţelul cela al tău pentru ca să putem noi să-l mai lăudăm atât!
Ştii ce mă gândesc eu? am eu multe căi pe care aş vrea să evoluez intensiv în viaţă, dar nu ştiu dacă vreodată aş putea să simt atât de adevărat...
P.S. cred că le-ar fi foarte plăcut interpreţilor de la festival să vadă că mai sunt printre tineret preţuitori de neam...(prea mult laud, dar şi tu prea mult te strădui....aşa că 1:1)

Sergiu Brasoveanu spunea...

Oofff..nici nushtiu ce sa-ti raspund ca sa par modest :D Merci frumos!

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!