miercuri, 16 septembrie 2009

Misterioasa semnificaţie a cifrelor la moldoveni


"Generarea numerelor aleatorii este prea importantă pentru a fi lasată la întâmplare." (Robert R. Coveyou)



Am avut fericita ocazie în viaţa mea să am timp liber şi să citesc. Să citesc anume acele cărţi care îmi plac mie, dar nu cele impuse de programa analitică universitară sau şcolară. Unul din autorii de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna este Umberto Eco. Din bogata creaţie al acestui autor am citit "Numele Trandafirului" şi "Pendulul lui Foucault". Două cărţi imresionant de misterioase şi strâns legate de semnificaţia filosofica, mitologică şi biblică a cifrelor. Citind aceste cărţi credeam că aceasta lume mistică are tangenţe doar cu viaţa monahilor, detectivilor, Cavalerilor Teutoni sau nu mai ştiu a căror categorii sociale sau personalităţi istorice. Nici prin gând să-mi treacă că noi toţi, cu dumneavoastră, suntem înconjuraţi de date, numărători şi cifre cu semnificaţii ascunse mai mult decât eroii cărţilor lui Eco. Culmea e, că aceste cifre mistice ne afectează viaţa de zi cu zi.
Fosta noastră guvernare a facut o serie de artificii "matematice" pentru a-şi atinge anumite obiective. Nu mă refer nici pe departe la datele statistice aberante din rapoartele economice ale foştilor guvernanţi. Fac referire la falsa definire a statalităţii şi strategiile de argumentare a acesteia.
Spre exemplu, oficial, curenta legislatură parlamentară este a XVIII-a. Dar dacă facem o simplă numărătoare inversă, observăm că din 1991 încoace am avut alegeri parlamentare doar de 6 ori! Înseamnă că actuala legislatură ar trebui să fie a VI-a, cel mult a VII-a dacă luăm în consideraţie alegerile din 1990 care au fost primele alegeri pluripartidiste. Apare întrebarea evidentă şi logică, de unde s-au luat încă 12 legislaturi?! Răspunsul la această întrebare este la fel de firesc şi logic. Numerotarea se face începând cu prima şedinţă a Sovietului Suprem al RSSM din 1940.
Dar oare acest lucru nu este o profanare a simbolurilor si puterilor în stat?! Oare Sovietul Suprem al RSSM poate fi numit organ legislativ?! Oare el era ales pe cale democratică şi reprezenta interesele acestui popor?!
Se pare că şi compatrioţii noştri comunişti şi-au dat seama de aceste inconvenieţe şi au venit cu propunerea să schimbe denumirea sărbătorii naţionale din "Ziua Independenţei" în "Ziua Republicii". Vechea denumire era provocatoare (deşi pentru partidul comunist însaşi evenimentul din 27 august 1991 este provocator) pentru că vorbea direct despre o ocupaţie militară şi abuzivă a Republicii Moldova de până la acea dată. Fapt ce comuniştii nici în cărţile de istorie, nici în numerotarea legislaturilor legislativului, nu vor să o recunoască.
Din aceleaşi considerente, a nerecunoaşterii perioadei de ocupaţie sovietică de către partidul comunist, sărbătorim anul acesta, pe lânga "Ziua Republicii", (care ar trebui să fie a "Independenţei") 650 de ani de la fondarea statului Moldav în loc de 18 ani de independenţă.
Ca un argument de susţinere a celor spuse mai sus, menţionez că pe data de 31 august, mass-media transmitea că unitatea militară 1002 sărbătoreşte "Ziua Limbii Noastre". Mă îndoiesc că unitatea 1002 este a 1002-a din Armata Naţională. Mă îndoiesc că această numerotare este folosită pentru a induce în eroare eventualul duşman! Această numerotare s-a păstrat din armata sovietică, din armata ţării al carui legislativ îşi începe a XVIII-a legislatură parlamentul nostru de azi.

P.S. tema articolului este inspirată din Jurnal.md

3 comentarii:

Angela Grămadă spunea...

Superb articol!!!!

Respect pentru spiritul tau critic si analitic!!!!!!!!!!!

Mariana spunea...

Ştii, cât am reuşit eu să învăţ nişte filosofie la universitate, ceea ce ţin minte este că "primul semn de apariţie al gândirii abstracte teoretice la om este apariţia numărului şi al contului", adică (ne explica proful), că doar atunci când omul număra şi socoate fără a număra şi a socoti ceva concret, atunci omul gândeşte abstract, raţional...după mine ar fi "filosofeşte". Iată ţi-ai ridicat statutul : filosof eşti copile...iubitor de înţelepciune.....ce să mai? articolul e bun (chiar dacă la mine mai este ceaţă şi am să te mai satur pe mess cu întrebări)...şi încă vezi să nu-mi zici că cei mai neinformaţi scriu cel mai mult(ai scris tu asta pe fb nu ştiu cui!) - ştiu şi singură!!!;)

Andrei Bivol spunea...

Intr-adevar este o eroare de neiertat al primului parlament al RM.... de fapt acest lucru denota cit de legati de trecutul lor comunist si nomenclaturist erau majoritatea deputatilor de atunci. De fapt multi dintre ei au fost ulterior si impotriva limbii romane, tot ei au anulat primul Drapel---Tricolorul Romanesc fara stema si primul imn--Desteapta-te Romane!!!....Mai sunt si astazi dintre cei care isi schimba orientarea politica odata cu schimbarea puterii si inca multi...(vezi ultimele decizii ale Curtii Constitutionale in comparatie cu prestatia lor pre-electorala cit si ultimele hotariri ale CCA vis-a-vis de M1)...

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!