De la Nistru pân' la Tisa

M-am întors de 4 zile din România unde am participat la un treining ce s-a desfăşurat în oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare. Este o localitate mică aproape de hotarul româno-maghiar. Treiningul era predestinat membrilor de ONG-uri clujene. Eu personal, împreună cu Tudor Cojocaru, am ajuns acolo ca membri activi şi colaboratori ai Grupului de Initiativă al Basarabenilor din Cluj.
Am ajuns la Tăşnad cu mică întârziere, lasându-ne puţin aşteptaţi, dar imediat am fost întâmpinaţi cu bunăvoinţă de către colegii de la treining şi de către treiner, care era o doamna tânără şi foarte drăguţă.
Ca întotdeauna, noi, basarabenii, nu am uitat de rolul nostru pe pamânt românesc, adică promovarea ideilor de unitate a poporului român, indiferent dacă membrii săi trăiesc în dreapta sau în stânga Prutului.
În urma însărcinărilor primite de la treiner, după ce ne-a divizat pe grupe, noi basarabenii, am început a duce discuţii aprinse la capitolul definirii scopului ONG-ului nostru. Discuţie în care în scurt timp s-a implicat si Anto, treineriţa noastră.
Ca să fie pe înţelesul tuturor, unul dintre scopurile de bază ale organizaţiilor de basarabeni din România este promovarea ideiei unităţii naţiunii şi lupta pentru egalitatea în drepturi a tuturor românilor de pretutindeni. Am încercat să explicăm aceste lucruri ardelencei Anto şi discuţia noastră a început a deveni tot mai fierbinte. Deşi eram înteţeşi la nivel de raţiune de către Anto, ea nu putea să împărtăşească aceleaşi convingeri ca şi noi, mai ales in ceea ce ţine de faptul că este greşită viziunea precum că basarabenii nu trebuie încadraţi în rândurile minorităţilor din România, precum maghiarii, ţiganii etc. După câteva ore de discuţii aprinse, am reuşit să o facem pe Anto să înţeleagă viziunile noastre şi să le împărtăşească în mare măsură.
A urmat o masă ardelenească foarte gustoasă apoi împreună cu fraţii clujeni am mers undeva să ne distrăm. Nu pot să nu menţionez ce plăcere deosebită a primit atunci când dupa o bere, băieţilor din Cluj, li s-au mai dezlegat limbile şi am început a vorbi fără rezerve. Am întâlnit o susţinere şi o înţelegere perfectă. O împărtăşire a aceloraşi raţionamente în măsură de 99 la sută! Mă simţeam ca printre fraţi de sânge! Este greu de redat cu civinte sentimentele retrăite in acele momente când gândurile tale erau expuse de altcineva exact la fel cum le percepi singur. A fost pentru prima oară în toţi annii mei de aflare în România, când mi se îmtâmplă aşa ceva.
Am venit la pensiune foarte satisfăcut, le-am arătat fraţilor ardeleni filmele lui Kobâleanski şi ne-am culcat. A doua zi a fost si mai plină de evenimente dar care nu se încadrează in contextul pe care vreau eu să-l dedau articolului. Seara trebuia să plec spre casă, pentru că la Chişinău se căsătorea un bun prieten şi eu mi-am întrerupt sejurul şi am luat microbussul spre Satu Mare, de unde am luat trenul spre Dej iar de acolo trebuia să-l schimb pentru trenul de Iaşi. Anume pe peronul din Dej începe a doua parte a povestirii mele de unde şi îşi trage denumirea istorioara mea.
Am coborăt în Gara Dej la ora 01:19 si la ora 02:06 trebuia să iau acceleratul de Iaşi. M-am aşezat pe o bancă afară să aştept şi de mine s-a apropiat un domn şi m-a întrebat cât e ora exactă. Am început a vorbi şi domnul s-a uimit foarte mult aflând că sunt basarabean. Au început întrebările, foarte cunoscute pentru mine, dacă în Basarabia se vorbeşte mai mult rusa sau româna etc. A fost impresionat de cele povestite de mine şi de vorbirea mea fară accent şi a hotărât să meargă în vagonul meu pentru a continua discuţia. În micuţul compartiment mai erau un bărbat cu soţia sa din Piatra Neamţ, apoi a venit un bărbat din Nisporeni, de la noi din Basarabia si un tânăr din Oltenia care mergea spre Bucovina împreună cu prietena sa, spre viitorii socri. Cred că vă da-ţi seama ce atmosferă era în compartimentul nostru, în care se adunase-ră reprezentanţii tuturor zonelor istorice ai spaţiului etnic românesc. A urmat o noapte de discuţii colorate frumos de vin si ţuică ardelenească.
Am ajuns dimineaţa in Iaşi si eram dupa 4 nopţi în care nu închisesem un ochi dar eram atât de fericit şi de vioi ca niciodată.