Ca de sărbătoare

Suntem în ajunul uneia dintre zilele care ar trebui să fie printre cele menţionate drept sărbători naţionale. În ziua a douăzeci şi patra a lunii întâi a anului una mie opt sute cinci zeci şi nouă, se înfăptuia prin alegerea domnului Ţării Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, ca domn şi al Ţării Româneşti.În acel moment deveneam o naţiune. Deveneam un popor care incepea coagularea sa naţională. Puneam bazele unei culturi naţionale, unei economii, unor idealuri care ulterior erau să dezvolte în fii neamului simţul de patriotism manifestat faţă de orice palmă de pământ din arealul etnic românesc, indiferent unde s-ar fi născut.
Ceea ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859 şi cosecinţele acestui eveniment, erau lucruri fireşti şi normale. Perioadă de constituire naţională prin care au trecut majoritatea popoarelor şi ţărilor lumii. Procesul de formare a statului naţional la noi a evoluat mai încet decât la alte popoare din cauza împrejurărilor geo-politice, din jurul nostru, nefavorabile. Dar aş putea afirma cu singuranţă că în privinţa aceasta am dus o luptă mult mai crâncenă şi mai demnă de respect, în comparaţie cu Germania şi Italia care s-au constituit ca state naţionale exact în aceeaşi perioadă. Totuţi, necătând la acest lucru şi până astăzi există voci care condamnă făurirea statului naţional român şi au tupeu şi neruşinarea să zică că ar fi un stat artificial. Sunt voci care contestă drepturile României asupra provinciilor istorice popualte de români, ce provin din vechile principate româneşti, dar care se mai află în afara graniţelor, spunând că aceste pământuri niciodată nu s-au aflat în componenţa României (de jure) şi respectiv, România nu are nici un drept asupra lor.
Eram la o conferinţă istorică la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău în toamna anului trecut. Participa la această conferinţă, în calitate de istoric! ambasadorul Rusiei la Chişinău. Chiar dacă conferinţa îşi desfăşura lucrările sub altă temă şi subiect, el a avut neglijenţa să afirme că nu înţelege tendinţele noastre unioniste. Nu înţelege de ce noi numim o eventuală unire la România „unire” dar nu „alipire”. După părerea „mult stimabilului” ambasador, noi suntem naţiune! aparte şi niciodată nu am făcut parte din România (perioada de 22 de ani fiind de ocupaţie abuzivă) etc. Luândul la argumente, domnul ambasador a preferat să fugă, motivând că mai are programate unele întrevederi pentru acea după amiază, deşi până la acel moment nu prea dădea semne de grabă şi chiar era predispus spre polemici şi discuţii aşezate. Ziua de mâine ar fi cea mai potrivită ca domnul ambasador să înţeleagă multe lucruri şi să nu mai umble cu capul prin nouri, angajându-se în polemici privitor la unele lucruri pe care nu le cunoaşte.
Unirea de la 1859, a fost proiectată şi realizată de moldoveni :Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu, Vasile Alexandri şi mulţi alţii. Dintre aceştia fiind primul domn al Principatelor Unite, primul prim-ministru, primul ministru de externe etc. Până la primul război mondial, clasa politică din România era dominată de românii moldoveni care deţineau majoritatea funcţiilor cheie în stat. Anume aceşti oameni au pus bazele şi au construit România modernă, au dus această ţară în rând cu toate naţiunile şi ţările europene. Iată de ce , domnule ambasador al Federeaţiei Ruse, noi moldovenii de azi, avem dreptul să ne numim români şi să tindem ca să fim parte a României – Ţara noastră!
Încă o contestaţie împotriva legalităţii existenţei României a duşmanilor interni şi externi este aceea că s-a format ca ţară prin unirea mai multor teritorii. Acest lucru este tot mai mult mediatizat în presa rusă şi este pus în discuţie ca argument „de mare valoare” de către „marii istorici moldoveni”. Ar fi cazul ca domnii în cauză să-şi aducă aminte că şi Rusia s-a format ca stat modern prin „unirea” cnezatelor ruseşti. Diferenţa o constituie doar faptul că românii s-au unit de bună voie într-un singur stat, pe când Rusia s-a format cu spada în mână.
De loc nu-mi face plăcere să scriu despre asemnea lucruri în asemenea clipe când ar trebui să vorbim doar despre bine şi să ne felicităm cu această frumoasă ocazie. Dar realitatea dură e alta şi până nu vom astupa toate lacunele istoriei, nu avem dreptul să ne lăsăm vigilenţa să cadă în amorţire nici măcar pentru o clipă.
Români, acum 151 de ani strămoţii noştri puneau temelia unei frumoase ţări, unui frumos şi luminos viitor, unei glorioase istorii de care noi astăzi trebuie să ne bucurăm, să o cinstim şi să luptăm pentru aceste idealuri mai departe.

La Mulţi Ani România!

La Mulţi Ani Naţiune Română!