в след за Багиров - Чемодан-вокзал-Россия!

S-a pişat de sus Baghirov pe noi. Iar noi în isterie râdem de disperare, de incopetenţa şi prostiia noastră. Deşi exact astfel stau lucrurile, ar trebui să vedem şi partea pozitivă din această evadare, parcă copiată dintr-un roman de Agatha.
Multe ar fi de înşirat, privind din cealaltă perspectivă a acestui caz, dar am să vorbesc doar despre un singur aspect. Unicul lucru care mi-a venit în cap, când am auzit despre această mare ruşine şi am văzut poza cu mutra de muscal satisfăcut al beţivului de "ЧК-ист", Baghirov, a fost că totuşi nu e prielnic pământul nostru pentru "ei". Iar această evadare ar putea fi exemplu bun pentru cei care au mai rămas pe aici. Aşa dar vin cu o chemare către ei toţi, să facă o coloană şi urmândul pe "eroul" lor Baghirov, să urmeze acel "душевный зов" - Чемодан-вокзал-Россия!

Trei ori, Doamne. de trei ori!

În două decenii, ne-am lăsat de tine de trei ori. Mai rău decât Iuda, el a trădat o singură dată şi a făcut-o pentru bani. Mai rău decât legionarii romani care îşi băteau în cuie mântuitorul. Ei s-au lăsat de el o singură dată şi au făcut-o din prostie, din neştiinţă. Mai rău decât ce am făcut, ce facem noi, nu poate fi!

Am scuipat în cea mai curată şi limpede fântână, de unde se hrăneşte neamul nostru. Am scuipat în izvorul neamului - Limba Română, acum 17 ani. Mai apoi am mers peste oase şi lacrimi. Oasele şi lacrimile buneilor noştri. Am urcat în scaun pe călăul lor. Călăul care ne-a condamnat, nici pentru mai mult, nici pentru mai puţin, dar pentru că suntem cine suntem - români. Acum 10 ani.

Astăzi pângărim şi batjocorim cea mai mare bogăţie pe care o avem. Astăzi, mai mult ca niciodată ne lăsăm de trecut. Ne renegăm rădăcinile, originle şi vetrele noastre. Astăzi, am ajuns să trăim "Ora vetrelor pângărite", şi nu de păgân, nu de călău.. de noi! de noi înşine! Şi toate aceste lucruri mârşave le facem în deplină conştientizare a gravităţii lor, în deplină asumare a consecinţelor.. şi totuţi ca nişte oameni bolnavi râdem provenienţei în faţă, cu dinţi negri şi murdari de vagabond.

Da! Astăzi Moldova este vagabond. Astăzi, mai mult ca ieri!

întrebarea mea

Demult nu am mai trecut pe aici. Au fost mult evenimente asupra cărora vroiam să mă expun, dar am ajuns la concluzia că sunt cam dăunător cauzei, cu polemica mea care trage spre extremă niţel. Astăzi însă ma sfărâmat toată ziua un gând de care nu mai pot scăpa. Imaginaţivă că exact cu 71 de ani în urmă, ambasadorul sovietic la Bucureşti ducea la Cotroceni primul ultimatum sovietic în care se cerea cedarea Basarabiei şi a unei bucăţi dinspre nord, din Bucovina. Oare cum au citit, ce au gândit, ce au simţit atunci acei oameni?! Oare ce sentimente te încearcă atunci când ştii că ţara îţi este sugrumată, iar tu eşti primul care ştii despre asta şi nu poţi face nimic, eşti un gunoi în imensul univers?! Nu mi-am pus şi întrebarea ce au simţit românii de aici, din estul Moldovei medievale, pentru că ştiu prea bine ce au simţit!
Mă mai întreb doar un singur lucru, dacă nu s-a învăţat lecţia?! Şi din păcate, constat că nu s-a învăţat. Pentru nimic în lume nu aş vrea să fiu primul om care va ţine în mână un act care va anunţa pierderi teritoriale din Ardeal! Şi acest act va fi, pentru că incompetenţa clasei politice de acum e mai izbitoare, decât cea de acum 71 de ani. Aş vrea ca numai noi, doar românii de aici să rămânem cu acest gust amar, al trădării, al incompetenţei.
Te iubesc, Românie! ...dar din păcate azi, la 71 de ani de la moartea ta clinică, sunt unul dintre tot mai puţinii români, care te iubesc.

Românii nu mai sunt fascişti! Românii sunt comunişti! - 2

Iată că şi cel mai mare moldovean al tuturor timpurilor este român de acum. Pe siteul cetăţenie.just.ro a apărut o listă a proaspeţilor cetăţeni români, unde apare numele "Igor Dodon" (nr. 142 în listă). Oare să fie anume acel Dodon???!!! Vreau să ştiu şi eu ce se întâmplă! Cred că nu degeaba mai apare un PCM. PCRM e prea putred la mijloc :D

MMmmm dodone :)

update:

Dar se pare că comunistul Dodon neagă (aici) faptul că ar vrea să jure credinţă României şi poporului român. Oare mai poate fi crezut acest om?

MMmmm dodone :)

După vremuri, mulţi veniră...

"...După vremuri, mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu al lui Istaspe;
...Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă —
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ."

Iată că la anu' se vor împlini două centenare de când au mai venit unii de ne-au cerut apă şi pământ. Dar nu au fost ei primii şi cu siguranţă că nu vor fi nici ultimii, în pofidă tuturor, noi vom rămâne piatră de hotar al latinităţii.

Nu voi spune prea multe despre 16 mai 1812 şi nici nu voi recurge la analize ale tratatului de pace de la Bucureşti, nu mă voi da cu presupusul cum ar fi fost mai bine şi nici nu voi plânge pentru nedreptea la care am fost supuşi. Astăzi, la 199 de ani de la marea năpastă care s-a abătut asupra românilor, trebuie să privim şi să vorbim despre viitor. Să lăsăm în negura istoriei duşmanii, săi lăsăm singuri, să se sufoce în frustrătile lor de dominanţi, iar noi să mergem din sat în sat, din casă în casă să explicăm fiecăruia că şi după 199 de ani suntem români, la fel cum au fost străbunii noştri. Să explicăm necesitatea revenirii în graniţele istorice şi fireşti ale Ţării, care prin voinţa întregului popor român a voit să se creeze şi să se numească - România, astfel ca Ţara să fie a tuturor românilor ş toţi să se poată regăsi acolo, aici - acasă.