După vremuri, mulţi veniră...

"...După vremuri, mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu al lui Istaspe;
...Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă —
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ."

Iată că la anu' se vor împlini două centenare de când au mai venit unii de ne-au cerut apă şi pământ. Dar nu au fost ei primii şi cu siguranţă că nu vor fi nici ultimii, în pofidă tuturor, noi vom rămâne piatră de hotar al latinităţii.

Nu voi spune prea multe despre 16 mai 1812 şi nici nu voi recurge la analize ale tratatului de pace de la Bucureşti, nu mă voi da cu presupusul cum ar fi fost mai bine şi nici nu voi plânge pentru nedreptea la care am fost supuşi. Astăzi, la 199 de ani de la marea năpastă care s-a abătut asupra românilor, trebuie să privim şi să vorbim despre viitor. Să lăsăm în negura istoriei duşmanii, săi lăsăm singuri, să se sufoce în frustrătile lor de dominanţi, iar noi să mergem din sat în sat, din casă în casă să explicăm fiecăruia că şi după 199 de ani suntem români, la fel cum au fost străbunii noştri. Să explicăm necesitatea revenirii în graniţele istorice şi fireşti ale Ţării, care prin voinţa întregului popor român a voit să se creeze şi să se numească - România, astfel ca Ţara să fie a tuturor românilor ş toţi să se poată regăsi acolo, aici - acasă.