joi, 7 aprilie 2011

ce este 7 aprilie?


...vroiam să scriu ce am făcut eu exact cu doi ani în urmă, dar pe cine mai interesează acum, istorii de la 7 aprilie 2009? S-a scris o carte, s-a discutat mult, s-a făcut campanii electorale pe seama unor părinţi îndureraţi, s-a promis, s-a visat, s-a crezut chiar. Dar de la o bucată de vreme începem a ne teme să mai abordăm această temă. Chiar unii din tinerii care atunci visau cu ochii deschişi "sfânta zi a libertăţii" , astăzi pe ei nu-i mai interesează această zi şi roagă să fie lăsaţi în pace cu "acest 7 aprilie".
Clasă politică la nivelul genunchiului broaştei. Oameni de stat fără cultură elementară (nu mai vorbesc de cea politică), oameni de stat cu mentalitate de mahalagii, care se simt stăpâni peste bunurile comunităţii, care se ceartă peste gard fiecare din curtea lui. Oameni de stat ai căror şcoală politică o constituie discuţiile cu soţia, seara la bucătărie. Oameni de stat al căror cuvânt nu cântăreşte mai mult decât prezicerile şi blestemele ţigancei din târg.
Din cauza la asemena oameni politici, care ştiu să distrugă din faşă orice vis al poporului, astăzi avem o rată colosală a emigrării, oameni la limita existenţei şi tineri disperaţi care nuştiu unde să privească pentru că totul este prea sumbru în jur. Aceşti "conducători de ţară" cel mai bine se pricep la distrugeri de speranţe şi aspiraţii, la uciderea viselor a unor întregi generaţii, la baterea de joc de propriul popor. Cat mai aşteptăm? Încă 10 ani, cel puţin. Dar nici peste 10 ani, nu neapărat că se va schimba ceva, nu! doar va fi o nouă încercare a unei noi genraţii care iată-iată se ridică pe urmele noastre, la fel cum noi ne-am ridicat pe urmele celor care în 2001-2002 dormeau în orăşelul de corturi din PMAN pentru a apăra limba română, aici, la ea acasă, iar ei, fericiţii, au avut îndrumători părinţii, care la 1989-1992 au luptat pentru însăşi "fiinţa" românească a acestei palme de pământ.
Şi ce s-a întâmplat cu ei, cu aceşti oameni care îşi iubeau ţara, care au ieşit de erau gata să îşi jertfească viaţa sau chiar au făcut-o, unde s-au pierdut? Poate doar în dezamăgirile parvenite din promisiunile politicienilor. În '94 ne trădează şi schimbă denumirea limbii, încep privatizările şi furturile, la început de mileniu ne trădează şi răstoarnă guvernul Sturza. Acum, la ce să ne aşteptăm? dar nici măcar nu ar trebui să ne mire asemenea lucruri deja, mai ales că ştim despre celebrul vot de la 4 aprilie 2005, ştim că s-a tergiversat cu ancheta de la 7 aprilie, ştim că cu multă dragoste aranjează cravata celui mai mare duşman al acestui popor.
Domnilor trădători, v-aţi hotarât? ce semnificaţie are ziua de azi? e zi de doliu sau zi de sărbătoare? Sau vă temeţi să vă expuneţi promt, pentru că nu vă interesează nimic altceva decât voturile alegătorilor? alegători care pe 7 aprilie 2009 au fost şi pe o baricadă şi pe cealaltă. Cine va pedepsi aşa numiţii poliţişti, care au bătut ca brutele în domnişoare şi le-au violat? Cine v-a pedepsi poliţiştii care au omorât tinerii nevinoveţi, apoi ca hoţii mergeau de-i aruncau din maşină?! Cine va pedepsi călăii care şi-au bătut joc de părinţi, lăsândui cu săptămânile în neştire de copii lor?! Cine?! Oare avem dreptul să fim îndoliaţi astăzi, dacă nu am făcut nimic pentru a răzbuna victimile nevinovate ale unui regim duşmănos propriului popor? Oare avem voie să sărbătorim şi să facem concerte, când călăii şi astăzi stau în libertate?! Oare aveţi dreptul să mai staţi la masa tratativelor cu cei care ar trebui să le îmbrăcaţi cătuşele pe mâini?! În cine să mai credem noi? Ce a fost pe 7 aprilie 2009? Ce a fost? Sunt confuz. Deşi... un lucru totuşi este clar şi îmi mai dă speranţe - 7 aprilie 2009, a arătat că mai suntem o naţiune vie şi poate odată şi odată ne vom ridica!

0 comentarii:

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!