luni, 15 martie 2010
Ce zi e astăzi?!
Ce zi e astăzi? E 15 martie. ..........tăcere. Nimic nu vă vorbeşte această dată? În mod logic şi normal nici nu ar trebui. Dar uitaţi-vă că istoria ne urmăreşte ca o fantomă rău voitoare. Pe data de 15 martie, maghiarii din lumea întreagă îşi sărbătoresc Ziua Naţională a Maghiarilor de Pretutindeni. La prima vedere, le-am putea ura să fie sănătoşi şi să ne vedem mai departe de ale noastre, dar nu e chiar aşa. Maghiarii vin cu ziua lor naţională şi ne sfidează pe noi, românii, la noi acasă.
Recent, a fost luată o hotărâre de abordare a "steagului", aşa numitului "ţinut secuiesc" care cuprinde judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, pe clădirea Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, alături de drapelul României, plus limba maghiară a fost decretată limbă oficială în regiune şi se va folosi alături de limba Română în nomenclatura oficială. Eu tare mă tem însă că limba română va mai fi folosită doar în documentele oficiale din aceste judeţe, pentru că cunoscute sunt asemenea antcedente, când sunt şterse insignele de stat de la intrările în instituţiile publice, ruperea denumirilor româneşti de străzi şi înlocuirea acestora cu nume maghiare. În sus amintitele judeţe, "Lucrurile se petreceau de multa vreme mai mult in favoarea maghiarilor din zona, acum s-a si oficializat situatia, in Harghita sunt locuri in care daca nu vorbesti limba maghiara mori de foame cu magazinul alimentar in fata.Pana la urma poate e un efect negativ al descentralizarii statului.", ne mărturiseşte o originară ardeleancă.
Bate clopotele pentru ajutor şi Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, ÎPS Ioan Selejan. Sfântul părinte cere o vizită în zonă a domnului ministru de interne pentru a lua curs cu fărădelegile care le săvârşesc iredentiştii maghiari de la Mercurea Ciuc şi Sfântul Gheorghe.
Domnul ministru de interne încă nu a răspuns solicitărilor ÎPS, dar alţi înalţi demnitari de stat sunt foarte activi în acest scandal. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila a participat astăzi la un marş pe străzile Clujului, unde împreună cu alţi 400 de manifestanţi au fluturat steagurile Ungariei şi au purtat plancarde cu lozinci "Ţinutul Secuiesc - nu-i România!", în limba maghiară. Un alt demnitar, consilierul prezidenţial, domnul Peter Eckstein Kovacs, într-o discuţie purtată online cu cititorii siteului HotNews.ro, răspunde cu neruşinare că nu vede nimic rău în manifestaţiile iredentiste ale maghiarilor din zonă şi că românii ar trebui să manifeste toleranţă şi înţelegere faţă de aceste manifestări. Puteţi vedea aici intregul "dialog" purtat dintre consilierul domnul preşedinte Băsescu şi cititorii indignaţi de ceea ce se petrece cu propria ţară.
Oare e normal şi logic ca marii demnitari de stat să întreprindă acţiuni şi să susţină separatismul teritorial al ţării pe care o conduc? Părerea mea este că asemenea inşi trebuiesc imediat traşi la răspundere pentru acţiunile întreprinse şi cercetaţi penal! pentru promovarea iredentismului, separatismului teritorial şi chemare la ură interetnică.
Pentru comparaţie şi apreciere a ataşamentului faţă de oamenii de aceiaşi etnie, puteţi vedea aici discuţia pe care a avut-o domnul Teodor Baconschi, ministru de externe al României, cu cititorii stie-ului Unimedia.md.
Concluziile le las la discreţia fiecăruia, pentru că mă tem că indignarea din mine va prevala în concluziile mele, dar vă rog mult şi insist să le expuneţi mai jos pe ale dumneavoastră, pentru a putea şti şi eu dacă cumva nu am dreptate.
1 comentarii:
Sunt 100% provocari. Extremistii maghiari ar face si podul pe spate numa sa provoace violenta.
Astia vor Kosovo. Care nu se poate intampla fara violenta.
Noi trebuie sa ne pastram calmul si luciditatea. Metodele de eradicare a extremistilor sunt pasnice.
Trimiteți un comentariu