vineri, 30 octombrie 2009

17 ani de dor


Tocmai m-am întors de la Coşereni. Locul unde a avut loc tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa Ion Aldea Teodorovici şi Doina Aldea Teodorovici, doi mari români.
Manifestaţia de comemorare a fost organizată de grupul "Noii Golani", împreuna cu Liga Studenţilor Basarabeni din România. La locul tragicului accident s-au strâns în jurul la 60-70 de tineri de pe ambele maluri ale Prutului. Manifestaţia s-a rezumat la câteva cuvântări din partea celor care au binevoit şi desigur la fredonarea pieselor din repertoriul soţilor Teodorovici de catre toţi cei prezenţi.
Desigur că, ca la orice manifestaţie la români, s-a găsit şi o oaie neagră care să facă totul exact altfel decât s-ar fi cuvenit, pentru simplul motiv ca să nu se petreacă totul impecabil şi să rămână oamenii doar cu impresii bune. Ei bine, în acest caz au fost două oi negre, sau chiar mai multe, pentru că încă una urmează să fie. Dar nu vreau să vorbesc despre lucruri urâte în acelaşi context cu acţiunea de comemorare a martirilor românismului din Basarabia şi de aceea nu voi intra în detalii.
Luând o doză imensă de spiritualitate şi patriotism românesc, reâmprospătându-mi credinţa prin cele petrecute acolo, am ajuns la Ploiesti la orele 01:20 şi merg cu conştiinţa împăcată să mă culc.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

2 comentarii:

Mariana S. spunea...

Inchinăciune celor care după revoluţia din decembrie 1989 au cântat primii despre limba română, respect mare pentru cei care şi-au amintit de aceşti artişti!!!
Eu ştiam de accidentul lor, dar acum am citit nişte detalii care sunt prea asemănătoare cu accidentul lui Grigore Vieru. Aleşii...

Anonim spunea...

Scurt si clar. Impresiile conteaza cel mai mult atunci cand e vorba de asemenea evenimente, iar modestia trebuie sa isi castige locul de drept. Cred ca cine a fost capabil sa o faca, a facut-o.
Noi ne bucuram ca ati fost si voi prezenti, ploiestenilor si va multumim pentru inCantare! :)

Vizitatori

free counters

Accesări

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!