Cum puteam să las neobservată o asemenea dată importantă din istoria noastră naţională?! M-ar durea sufletul dacă aş trece cu vederea peste această zi şi nu aş scrie măcar câteva cuvinţele despre însemnătatea evenimentului care a avut loc cu 91 ani în urmă şi de care astăzi, practic, nu ne mai amintim.
Acum 91 de ani urmă, la iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14/24 octombie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei. Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Doru Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.
Ura! S-a Înfăptuit! Bucovina se unea pentru totdeauna la Patria sa Mamă, România, în numele celor prezenţi la adunare, a copiilor lor şi a copiilor - copiilor tuturor românilor.




A cunoaste istoria, a trage invataminte din lectiile istoriei, este datoria sfanta a unui popor, este intelepciunea intelepciunii. Astazi Poporul Roman este liber, Romania este libera, dar nu toti romanii. Poporul Roman a trebuit de-a lungul istoriei sa infrunte trei imperii: cel otoman, habsburgic si rus. Dar Imperiul Rus a fost si este cel mai barbar, ingrozitor de barbar, o Hoarda de Aur in epoca moderna, cu aceleasi practici razboinice si de jaf. Recladit in Imperiul Sovietic, iar in zilele noastre transformat in CSI in care Federatia Rusa detine rolul cheie, colonialismul rus isi continue traditiile de secole de dominatie si de exploatare a popoarelor supuse, ramanand acelasi animal bolnav si incurabil al Europei.
Eram la Iaşi. Am petrecut o colegă la gara feroviară, care pleca spre casă de la reuniunea naţională a LSBR. Iar eu am urcat în taxi împreună cu o altă colegă de la Iaşi. Discuţia noastră a deviat uşor spre teme de exitenţialitate şi percepere a morţii. Vorbeam curajos atunci, zicând că aş prefera să mor de tânăr, pentru a nu ajunge la o bătrâneţe dezonorantă. Peste câteva ore urma să aflu că 




